Eurovision stiri: 525
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4024

În satul Volintiri s-a deschis muzeul unei celebre cîntărețe moldovene

29 aug. 2022,, 19:30   Societate
3487 0

Recunoştinţa este memoria inimii. O demonstrează sătenii din Volintiri, raionul Ştefan Vodă, loc recunoscut ca leagănul copilăriei Mariei Bieşu, renumita primadonă a operei naţionale.

În amintirea regretatei artiste, aici a fost inaugurat un muzeu care aminteşte de copilăria la ţară a sopranei, cariera, dar şi ascensiunea ei în lumea operei internaţionale, acolo de unde a promovat prin cîntec imaginea ţării noastre, informează Noi.md cu referire la publika.md.

Ansamblul folcloric din Volintiri a organizat un recital în memoria regretatei artistei şi a dansat în jurul copacului sub care a copilărit regretata Maria Bieşu şi la umbra căruia artista a desluşit tainele muzicii.

Sora regretatei artiste povesteşte că Maria Bieşu era de o simplitate rară, chiar dacă încînta publicul din cele mai importante săli de concerte din lume, cel mai drag loc îi era casa părintească.


"Cînd venea, lua sapa, pleca în harman și prășea. Cînd venea de la Chișinău acasă, întreba – mamă, cu ce să te ajut? Îi zicea să se odihnească, ea – nu, dă-mi o sapă că mă duc în harman să prășesc", a spus Parascovia Bieșu, sora Mariei Bieșu.

Rudele care au cunoscut-o cel mai bine povestesc că soprana a muncit din greu pentru carieră, iar visul împlinit de a deveni o artistă recunoscută la nivel mondial a fost cea mai mare bucurie din viaţa artistei.

Primarul satului Volintiri afirmă că autorităţile locale îşi propun ca prin inaugurarea spaţiului muzeal să atragă cît mai mulţi turişti dornici de a cunoaşte locurile copilăriei primadonei Maria Bieşu.

La inaugurarea muzeului a fost prezent şi ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, ţară care i-a acordat în 1967 titlul de "Cea mai bună Cio- Cio-san" din lume la concursul internaţional de canto din Tokyo.

"Maria Bieșu a fost și în Japonia, ceea ce înseamnă că și japonezii au avut ocazia și plăcerea să o asculte pe marea cîntăreață a dvs. Îmi exprim respect față de munca depusă prin care ați creat acest minunat spațiu. A fost o mulțime de oameni, oameni buni, care sînteți mîndri de Maria Bieșu", a spus Yoshihiro Katayama, ambasadorul Japoniei în Republica Moldova.

Soprana Maria Bieșu s-a născut la 3 august 1935, în satul Volintiri, Ștefan Vodă şi s-a stins din viață în 2012, la vîrsta de 76 de ani, după o îndelungată luptă cu o boală incurabilă. Artista a evoluat la Teatrul Bolşoi din Moscova şi pe scenele operelor din Paris, Sydney, Tokio, Varşovia, Helsinki, Tbilisi sau Sankt-Petersburg.

3
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?