X 
Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

La Chișinău a luat start Campionatul Mondial de Dansuri (FOTO)

29 apr. 2018,, 11:00   Societate
8244 1

Campionatul Mondial Juniori II 10 Dansuri și Competiția Internațională „Codreanca 2018” consacrată împlinirii a 45 de ani de la fondarea Clubului au început la Chișinău.

Cu ocazia celebrării a 45 de ani de la fondarea Clubului de Dansuri Sportive „Codreanca”, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a adresat un mesaj de felicitare:

"Eleganţa, strălucirea, fineţea şi luxul au o vîrstă. „Codreanca” sărbătoreşte 45 de ani de existenţă în spaţiul cultural-sportiv moldovenesc şi cel internaţional. Cu această ocazie, felicit întreaga comunitate – dansatorii de ieri şi de azi, antrenori, conducători, personal auxiliar şi, desigur, părinţi – pentru efortul depus la crearea şi menţinerea bunului nume al Clubului de Dans Sportiv „Codreanca”.

Debutul promiţător al echipei, apărute grație entuziasmului și măiestriei directorului artstic, Petru Guzun, a evoluat, într-un zbor continuu pe aripile dansului, spre desăvîrşire, spre performanță absolută și succes asigurat de talent, abnegaţie şi dragoste nemărginită pentru frumos.

Mai bine de patru decenii, mesagerii Republicii Moldova – dansatorii de la „Codreanca” –, vorbesc în limbajul mişcării şi al muzicii, înţeles oriunde pe pămînt, ridicînd, cu o insistenţă de invidiat, drapelul ţării noastre la cele mai importante concursuri de profil din lume.


Cu siguranţă, în prezent „Codreanca” este nume legendar, unul sonor şi de referinţă în cultura și în sportul internaţional. Prestanţa scenică irepetabilă a sportivilor dansatori impresionează publicul din întreaga lume.

În aceste clipe festive şi palpitante, adresez alese gînduri de preţuire pentru marea familie „Codreanca”, urîndu-i sănătate, perseverenţă, obiective îndrăzneţe şi succese remarcabile".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?