X 
Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1386
Preşedintele stiri: 4010

Muniții din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, descoperite de geniști

3 noi. 2022,, 14:45   Societate
2085 0

Pe parcursul lunii octombrie, echipele de geniu ale Armatei Naționale au executat 17 misiuni de deminare, fiind solicitate în localități din raioanele: Ștefan Vodă, Hîncești, Anenii Noi, Ungheni, Bălți, Ialoveni, Leova și Șoldănești.

În urma cercetării terenurilor, geniștii militari au identificat și nimicit 34 obiecte explozive și 1 600 cartușe de diferit calibru. Toate munițiile depistate datau din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Astfel, în perioada respectivă, grupa de deminare a Batalionului Geniu „Codru”, condusă de locotenent-colonelul Adrian Cîrlig, a fost solicitată de localnicii satului Răscăieți, raionul Ștefan Vodă, unde în urma lucrărilor agricole, au fost găsite zece mine antiinfanterie, două grenade de mână, trei lovituri cumulative, precum și 1 600 cartușe de diferit calibru.

Toate munițiile au fost distruse în condiții de maximă securitate.

De la începutul anului curent, geniștii Armatei Naționale au executat 157 misiuni de deminare în urma cărora au nimicit 481 obiecte explozive de diferite tipuri și 13 161 cartușe.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?