X 
Transnistria stiri: 1392
Preşedintele stiri: 4031

CNA va găzdui o importantă Conferință, la Chișinău

17 noi. 2022,, 22:30   Societate
2253 0

Centrul Național Anticorupție (CNA) va găzdui Conferința Profesională Anuală și Adunarea Generală a Partenerilor Europeni Împotriva Corupției/Rețelei Europene a Punctelor de Contact Anticorupție EPAC/EACN, care va avea loc la Chișinău, în incinta Palatului Republicii, în perioada 23-24 noiembrie 2022. Evenimentul va servi drept o platformă importantă pentru schimbul de experiență și stabilirea contactelor între membrii EPAC/EACN.

Conferința va reuni nu doar vorbitori proeminenți din cadrul organizațiilor internaționale și membri EPAC/EACN, dar și conducerea țării în persoana Președintelui Maia SANDU, pentru a discuta subiecte cu referire la investigarea cazurilor de corupție la nivel înalt; cooperarea internațională și schimbul de informații, privind recuperarea bunurilor infracționale, precum și noile instrumente de prevenire a corupției și evaluare a riscurilor. Aceasta va include și acordarea premiilor tradiționale EPAC/EACN pentru cea mai bună inițiativă anticorupție sau de supraveghere a poliției.

Evenimentul se va încheia cu Adunarea Generală și discuții cu privire la rezultatele grupurilor de lucru/grupurilor operative existente și aprobarea noilor membri în cadrul EPAC/EACN.

Evenimentul este găzduit de CNA și co-organizat cu sprijinul Proiectului „Consolidarea statului de drept și a mecanismelor anticorupție în Republica Moldova”, implementat de GIZ cu finanțarea Uniunii Europene și a Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ).

1
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?