X 
Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4042

Declarație neaşteptată din partea șefului Poliției din Moldova

19 ian. 2019,, 16:15   Societate
4995 2

Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Alexandru Pînzari, a decis să vorbească deschis, atunci cînd a fost întrebat despre corupția în rîndul polițiștilor.

Șeful IGP a declarat în cadrul unui eveniment, la care a fost lansată Campania de informare și sensibilizare ”NU acceptăm corupția în Poliție!”, că polițiștii iau mită. Pînzari a enunțat și motivul din cauza căruia unii oamenii ai legii cad în ispita corupției.

”Noi nu ne ascundem după deget și recunoaștem acest fapt trist. Cu părere de rău, polițistul este tentat prin misiunea pe care o exercită, este un organ al statului care aplică amenzi, alte măsuri”, a declarat Pînzari.

Potrivit șefului IGP, de faptul că polițiștii iau mită nu sînt vinovați doar oamenii legii, ci și cetățenii care dau mita.

”Vrem să sensibilizăm polițiștii și în special societatea că în actul de mită există doi actori, cei care dau și cei care iau. Ne adresăm către toți: polițiști și cetățeni, să nu fie parte la această infracțiune”, a declarat Pînzari.

Totuși, șeful IGP spune că numărul polițiștilor implicați în actele de corupție este în descreștere.

”În ultimul an înregistrăm o descreștere de aproape 40 de procente a numărului de infracțiuni de corupție cu implicarea angajaților noștri. Denunțurile actelor de corupție sînt în creștere. Totuși, disponibilitatea cetățenilor de a coopera cu serviciile anticorupție este mai redusă decît ne dorim”, a declarat Pînzari.

Șeful Direcției Inspectare Efectiv al IGP, Eugeniu Piterschi, a menționat că pe parcursul anului trecut, au fost deschise 68 de dosare penale în care polițiștii sînt acuzați de corupție, față de 112 în anul 2017.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?