Membrii grupului sînt cercetați pentru furtul, în luna martie a anului 2021, a sumei de 12.000 lei depozitați în safeul unui magazin, precum și bijuterii în valoare de peste 600.000 lei puse în vînzare într-un magazin specializat.
În rezultatul perchezițiilor, au fost ridicate sume de bani, bijuterii, articole vestimentare, măști și arme deținute ilegal (pistol de model Baikal-442 și o pușcă cu țeavă lisă).
Doi dintre membrii grupului criminal au fost reținuți, iar ulterior – plasați în arest pentru un termen de 30 de zile. Numiții au vîrste cuprinse între 26 și 28 de ani.
Investigațiile continuă întru stabilirea tuturor membrilor grupului infracțional și a bunurilor sustrase, astfel încît să devină posibilă recuperarea pagubelor părților vătămate.
Pentru faptele incriminate, legea penală prevede pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de pînă la 12 ani.
Adăuga comentariu