X 
Transnistria stiri: 1435
Preşedintele stiri: 4038

Doi hoți de buzunare experimentați au ajuns pe mîna polițiștilor

24 noi. 2020,, 10:44   Societate
3674 0

Doi hoți de buzunare experimentați, care acționau la Bălți și în Capitală, au ajuns pe mîna polițiștilor. Indivizii de 36 și respectiv 40 de ani acționau în transportul public, piețe, unde profitau de neatenția cetățenilor și furau din buzunare și genți, portmonee și telefoane mobile.

Potrivit unui comunicat emis de Poliție, primul caz a avut loc la data de 13 noiembrie. O femeie în vîrstă de 49 de ani, în timp ce se afla pe strada M. Varlaam, a fost deposedată de telefonul mobil. Prejudiciul cauzat victimei constituie 6 000 lei, transmite publika.md.

Cel de-al doilea caz a avut loc la 17 noiembrie, în timp ce individul de 40 de ani, se deplasa cu un microbuz de pe ruta 174, a sustras din geanta unei doamne portmoneul în care se aflau actele de identitate și mijloace bănești.

Oamenii legii au mai menționat că bărbații nu sînt la prima abatere de la lege. Anterior aceștia au fost judecați pentru infracțiuni similare.

Bărbatul în vîrstă de 40 de ani a fost reținut pentru 72 de ore, iar cel de-al doilea individ este cercetat în stare de libertate. Aceștia sînt cercetați penal pentru ”Pungășie”, faptă care conform legislației penale în vigoare, se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 42 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?