Transnistria stiri: 1392
Preşedintele stiri: 4032

Agenția Servicii Publice anunță simplificarea procedurii de solicitare a pașaportului

3 aug. 2023,, 11:00   Societate
3081 0

ASP anunță simplificarea considerabilă a procedurii de solicitare a pașaportului moldovenesc, ca urmare a modificărilor operate anterior în mai multe acte normative.

Astfel, potrivit prevederilor actuale, la depunerea cererii pentru perfectarea unui pașaport:

- nu este obligatorie prezentarea documentelor de stare civilă, inclusiv şi în cazul eliberării paşaportului pentru copil (dacă nu au intervenit schimbări în starea civilă şi în datele cu caracter personal ale părinţilor sau în datele cu caracter personal ale copilului sau dacă informaţia despre schimbările intervenite în starea civilă şi în datele cu caracter personal, despre actele și/sau documentele de stare civilă respective este actualizată în Registrul de stat al populaţiei);

- nu este obligatorie prezentarea buletinului de identitate pentru persoanele cu vîrsta peste 16 ani (cu condiţia că buletinul de identitate nu a fost pierdut, furat sau deteriorat şi este valabil).

Potrivit unui comunicat de presă, în perioada estivală, Agenția Servicii Publice atestă o creștere semnificativă a numărului cererilor de eliberare a pașaportului moldovenesc. Pentru a nu pierde timpul, stînd în rînd la ghișee, ASP îndeamnă cetățenii să se programeze în prealabil.


Vă puteți programa: online, accesînd www.asp.gov.md (programare prealabilă/programare online); prin intermediul Call-centrului 14 909.

Cererea pentru eliberarea paşaportului poate fi depusă la orice centru multifuncțional al Agenţiei Servicii Publice, iar în străinătate – la orice misiune diplomatică sau oficiu consular.

Plata pentru serviciile de perfectare a pașaportului se poate face online, de pe orice dispozitiv mobil, conectat la rețeaua internet, prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice (MPay).

Totodată, ASP reamintește că la momentul depunerii cererii pentru perfectarea pașaportului, cetățenii pot solicita ca acesta să vă fie livrat la domiciliul. Serviciul de livrare MDelivery a fost lansat anul trecut și face posibilă livrarea documentelor atît în R. Moldova, cît și peste hotare.

6
0
0
1
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?