Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 505

Cu 10 pe linie la BAC. Cine sînt elevii din Bălți care au obținut note maxime la examene

28 iun. 2023,, 12:15   Nordul Moldovei
3889 0

Ei sînt mîndria municipiului Bălți pentru că se numără printre cei 30 de candidați care au obținut rezultate maxime la examenele de bacalaureat. Trei absolvenți ai liceului „Mihai Eminescu” și „Ion Creangă” au obținut zece pe linie. Tinerii recunosc că nu a fost ușor, dar emoțiile trăite au meritat toată munca lor și a profesorilor.

„A fost așteptat și neașteptat în același timp. Știam că e posibil un asemenea rezultat, dar nici nu știi ce noroc vei avea, dar am avut emoții mari cînd am aflat.”, a spus Victoria Bezerău, absolventa liceului „Ion Creangă”, transmite nordnews.

În ultimii ani, Victoria Bezerău a făcut naveta zilnic, de la Bilicenii Vechi la Bălți. A știut însă să-și gestioneze corect timpul și să le reușească pe toate. Tînăra, care este și olimpică, a fost scutită de examenul la limba de stat. Nu s-a prezentat nici la examenul de limbă engleză pentru că are certificatul Cambridge.

„Cred că pregătirea începe în clasa a zecea. Eu știam deja care sînt disciplinele de bază la care voi susține BAC-ul. Pentru că am fost scutită de la două obiecte, am putut să mă concentrez în ultimele luni studiind mai mult istoria și geografia. ” , a povestit Victoria.


Cu 10 pe linie se poate lăuda și Anna Iacuboi. Locul doi la Olimpiada Republicană la Limba de stat a scutit-o de examenul de bacalaureat la această disciplină. Primul loc în limba germană, precum și un certificat internațional, i-au garantat cel mai mare punctaj și la această materie. Anna a susținut doar matematica și chimia.

„Cred că trebuie să ne pregătim sistematic. După data de 25 mă simțeam deja în vacanță și era greu să înving lenea pentru a mă pregăti de BAC. Un sfat pe care le-aș da viitorilor absolvenți este să meargă la toate consultațiile pentru că ele chiar sînt utile și m-au ajutat să înțeleg structura examenului de bacalaureat.”, a spus Anna Iacuboi, absolventa liceului „Mihai Eminescu”.

La fel de perseverent este și Ion Bondac. La limba engleză a avut nota zece din oficiu, iar pentru examenul la matematică, chimie și limba d stat s-a pregătit intensiv.

„Cel mai bine ar fi să ne pregătim intensiv de BAC cu jumătate de an mai devreme. Un moment important este să faci o listă a greșelilor din timpul anului. Unde poate am scăpat un minus, apoi ne gîndim de ce am făcut-o. Înainte de BAC îmi revăd greșelile pentru a nu le comite din nou.”, a adăugat Ion Bondac, absolventul liceului „Mihai Eminescu”.

„Face parte din generația care a demonstrat că se poate. Succesul lui trebuie să inspire și să-i motiveze și pe ceilalți elevi.”, a conchis Olesea Moscalenco, diriginta lui Ion.

Rata de promovare a examenului național de bacalaureat în rîndul absolvenților din licee este de aproape 88%, comparativ cu 84,34% în sesiunea 2022. Media 10 a fost obținută de către 30 de candidați din Bălți, Chișinău, Dubăsari, Hîncești, Orhei, Șoldănești și Ungheni. Rezultatele finale, după examinarea contestațiilor, vor fi anunțate în data de 3 iulie.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?