X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Declarația lui Igor Dodon după validarea alegerilor

13 dec. 2016,, 17:23   Politică
6296 15
Foto : evenimentul zilei

Imediat după validarea alegerilor de către Curtea Constituțională, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a organizat o conferință de presă. În cadrul acesteia, Igor Dodon a declarat că validarea a avut loc la o lună după alegeri, specificînd că acest procedeu a fost tergiversat intenționat de către oponenții politici.


Potrivit lui, scopul principal al lor a fost ca guvernarea să reușească să promoveze unele reforme antisociale, notează NOI.md.

„În sfîrșit, după o lună din ziua alegerilor, Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor. Cu toții sîntem conștienți că tergiversarea a avut loc din cauza faptului că oponenții au întins la maximum termenul de intrare a mea în funcție. Încă o dată îmi exprim convingerea că tergiversarea a fot intenționată, ca guvernarea să reușească sa promoveze niște reforme antisociale, precum numirea procurorului general, reforma de pensionare, deschiderea biroului NATO”, a remarcat Igor Dodon.

Totuși, președintele a spus că va insista ca învestirea sa în funcție să aibă loc cît mai curînd posibil. Termenul limită este ziua de 28 decembrie curent.

„Mîine voi lua legătura cu președintele Parlamentului, premierul și președintele Curții Constituționale și voi insista ca ziua investirii să fie cît mai repede. Sper să nu fie tergiversări. Data este numită de președintele Parlamentului și cel al Curții Constituționale”, a precizat Igor Dodon.

Șeful statului a ținut să le mulțumească din nou cetățenilor pentru încrederea care i-au acordat-o în cadrul alegerilor. Igor Dodon a precizat că va face ca anul 2017 să fie mai bun pentru cetățeni, spre deosebire de 2016, cu rezultate pe care le va simți fiecare cetățean.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?