X 
Transnistria stiri: 1435
Preşedintele stiri: 4033

Afaceri ilegale: au prejudiciat statul de 8 milioane de lei (VIDEO)

9 dec. 2016,, 16:40   Societate
3294 0

Foto: kyrtag.kg

Ofițeri din cadrul Direcției investigarea fraudelor economice a Inspectoratului Național de Investigații au efectuat mai multe măsuri speciale de investigații pe două cauze penale pornite pe faptul comiterii de către o grupare criminală a infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor.


Astfel, de la începutul lunii februarie 2016 și pînă în prezent, membrii grupării criminale, avînd rolurile repartizate în prealabil, au acționat în comun. Aceștia au inclus în documentele contabile, fiscale şi financiare ale întreprinderilor pe care le gestionau date vădit denaturate privind veniturile şi cheltuielile, care nu au avut la bază operaţiuni reale, eschivîndu-se de la achitarea impozitelor la bugetul de stat în sumă de 8 milioane de lei.

Totodată, membrii acestor grupări criminale, sînt acuzați de faptul că, în aceeași perioadă de timp, gestionînd activitatea întreprinderilor delicvente, au legalizat mijloace băneşti obţinute ilicit în urma vînzărilor mărfurilor şi prestării serviciilor, nereflectate în evidenţa contabilă a mai multor agenți economici, în sumă de aproximativ 4 milioane de lei.

Gruparea era compusă din patru persoane fizice cu implicarea a nouă persoane juridice. Concomitent, pentru asigurarea recuperării prejudiciului cauzat prin infracțiuni, pe bunurile identificate ale învinuiților sînt aplicate sechestre, și anume pe mijloacele de transport, bunuri imobile, precum și pe bunurile persoanelor juridice.

Pentru infracțiunea de evaziune fiscală, în privința persoanelor vinovate pot fi aplicate sancțiuni sub formă de amendă de la 150 de mii de lei pînă la 250 de mii de lei sau închisoare de pînă la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar pentru infracțiunea de spălare de bani – închisoare de la 5 la 10 ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?