Transnistria stiri: 1384
Eurovision stiri: 510

Doi polițiști vor întoarce statului prejudiciul în valoare de 50 mii lei

2 noi. 2016,, 09:18   Societate
1949 0

Doi polițiști vor întoarce statului prejudiciul în valoare de 50 mii lei
Foto : livejournal.com

Polițiștii Alexandru Mocanu și Gheorghe Vutcariov sînt obligați să achite în beneficiul statului aproximativ 50 000 lei, pentru acțiunile de tortură și violarea dreptului la libertate și siguranță, comise în aprilie 2009 asupra cetățeanului Vitalie Crețu.


Hotărîrea a fost luată de Judecătoria Ciocana a capitalei, admițînd acțiunea privind încasarea în ordine de regres a sumei achitate anterior reclamantului de Guvern.

Cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată a Procuraturii Generale, a fost examinată în ședință judiciară publică de magistratul Igor Mînăscurtă pe 10 octombrie 2016. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău în termen de 30 de zile.

Reamintim că, Ministerul Justiției a intervenit cu o sesizare, acum un an, către Procuratura Generală pentru a verifica dacă acțiunile celor doi polițiști reprezintă elemente constituente ale infracțiunii, ca rezultat al reținerii, maltratării și arestul lui Vitalie Crețu, la 9-10 aprilie 2009 și repararea prejudiciului cauzat statului, potrivit deciziei Curții Supreme de Justiție.

Pentru privarea ilegală de libertate pe parcursul a 5 zile, și deținerea în niște condiții inumane și degradante din izolatorul de detenție preventivă, reclamantul a încasat de la bugetul de stat al Moldovei cîte 25 mii lei pentru violarea art.3 și a art.5 (paragraful 1) din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (CEDO).

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?