X 
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4026

Cîți bani au ajuns în Moldova prin intermediul transferurilor

30 sep. 2016,, 14:30   Economie
2699 0
Сколько денежных переводов поступило в Молдову?
Foto: argumentua.com

În Republica Moldova se înregistrează tendința de creștere a volumului transferurilor bănești, informează NOI.md.


Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei, în luna august 2016, prin intermediul băncilor licențiate au fost transferate din străinătate în favoarea persoanelor fizice mijloace bănești în valoare netă de 96,99 milioane de dolari SUA, în creștere cu 18,4% față de august 2015 (81,9 mil. dolari), dar cu 0,3% mai puțin, comparativ cu luna iulie 2016 (97,27 mil. dolari).

În total, prin intermediul băncilor licențiate, în ianuarie-august 2016, au fost transferate din străinătate în favoarea persoanelor fizice mijloace bănești în valoare netă de 699,81 milioane de dolari, cu 44,74 milioane de dolari (6%) mai puțin decît în aceeași perioadă a anului trecut.

Potrivit BNM, fluctuațiile cursului de schimb al valutelor originale față de dolarul SUA au contribuit cu 0,4 puncte procentuale la creșterea totală a transferurilor în august 2016, în timp ce creșterea efectivă a transferurilor (eliminîndu-se efectul cursului de schimb prin recalcularea sumelor la cursul perioadei respective a anului precedent) a constituit 18,1%.

În structura transferurilor în valută continuă să predomine dolarul SUA, care în august 2016 a avut o pondere de 52,8%. Pinderea euro a constituit 33,7%, a rublei rusești – 13,5%.

Sumele transferurilor bănești sînt recalculate din valuta originală a transferului în dolari SUA la cursul oficial al BNM la data efectuării transferului.

De menţionat că atît provenienţa, cît şi destinaţia acestor sume pot fi diferite. Ele includ, pe lîngă remiterile migranţilor moldoveni ce muncesc peste hotarele ţării, şi alte transferuri valutare. Datele nu includ decontările băncilor din partea stîngă a Nistrului.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?