Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4019

Ministerul Finanţelor a încasat la buget 270,5 mil. lei din plasarea VMS

20 iul. 2016,, 12:30   Economie
1813 1
Минфин получил в бюджет 270,5 млн. леев ($13,6 млн.) от размещения ГЦБ
Foto: noi.md

Profitabilitatea valorilor mobiliare de stat (VMS) şi-a încetat creşterea şi a început să scadă lent.


La licitaţia de marţi, emitentul – Ministerul Finanţelor – a plasat valori de 270,5 mil. lei, deşi propunea 250 mil. lei. Indicele mediu al profitabilităţii a constituit 11,6%-12,8%, ceea ce este considerabil mai puţin decît la licitaţia precedentă, cînd indicele a fost de 12,45-13,83%.

Surse din cadrul Băncii Naţionale a Moldovei au comunicat că suma obţinută de emitent la buget este cu 16,6 mil. lei mai mare decît volumul valorilor plasate la licitaţia de acum o săptămînă.

Rezultatele licitaţiei au demonstrat o creştere bruscă din partea băncilor a cererii la hîrtiile de valoare ale statului. Astfel, la oferta de 250 mil. lei, cererea din partea băncilor a constituit 559,5 mil. lei, ceea ce este cu 97,8 mil. mai mult decît la licitaţia precedentă.

Unii experţii afirmă că cererea mare de VMS se datorează faptului că în sectorul real al economiei nu se atestă cerere mare la resursele de creditare.

"Din acest motiv, băncile folosesc resursele atrase şi propriul capital, plasîndu-le în valori de stat, a căror profitabilitate, în pofida diminuării, rămîne a fi atractivă. Avînd în vedere riscurile mici şi lichiditatea mare, acest instrument financiar este cea mai atractivă valoare pe piaţă", a spus un expert.

Alţi participanţi ai pieţei remarcă diminuarea portofoliului de credite pe sistemul bancar, care în prima jumătate a anului 2016 s-a redus cu peste 800 mil. lei. În bănci se observă tendinţa de a forma "fonduri de siguranţă", de a majora fondul de riscuri, ceea ce ar trebui să ajute instituţia financiară în situaţii dificile, cînd agenţii economici întîmpină dificultăţi la restituirea creditelor.

Dintre 11 bănci doar cîteva au reuşit să menţină indicele pozitiv al portofoliului de credite, în timp ce majoritatea au înregistrat diminuare.

Bancherii se plîng că, odată cu înăsprirea regulilor Băncii Naţionale faţă de selectarea clienţilor pentru creditare, devine tot mai dificilă menţinertea portofoliilor în "zona pozitivă".

"Deseori, cînd banca acordă clientului un credit, aceasta formează un fond de risc de circa 30%, iar cu timpul este nevoită să-l acopere la 60%. Practic nu avem pe cine credita în sectorul real al economiei", s-a plîns un bancher, considerînd că în ţară toţi sînt preocupaţi de "indicii macroeconomici frumoşi" şi practic pe nimeni nu îngrijorează starea businessului.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?