Organizaţia pentru Cooperare de la Shanghai transmite un semnal pentru UE

Foto: vk.com

Summitul Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai (OCS), lansat joi în capitala Uzbekistanului, ar putea rămîne în istorie drept unul istoric şi de cotitură în cazul în care cel puţin jumătate din scopurile anunţate vor fi realizate în termen mediu.

În primul rînd, la Taşkent va fi finalizat definitiv procesul de primire a noilor membri cu drepturi depline ai SCO – India şi Pakistanul – şi urmează a fi dat startul formalităţilor pentru primirea Iranului în această organizaţie.

Aceasta înseamnă că organizaţia deja a cuprins ţările în care locuiesc 2/3 din populaţia Asiei şi o treime din populaţia planetei. Acestea sînt prima (China), a patra (India) şi a şasea (Rusia) economii ale lumii. În ţările SCO sînt concentrate mai mult de jumătate de rezerve valutare în aur din toată lumea. Odată cu primirea în SCO a Iranului, organizaţia va controla circa 70% din teritoriul Asiei şi 40% din cel al Europei. Totodată, căile de tranzit din Asia (în afară de cele maritime, prin canalul Suez) vor ajunge sub controlul ei.

În al doilea rînd, vizita preşedintelui Rusiei în China, anunţată imediat după summit, precum şi declaraţiile de intenţii ale preşedintelui Tadjikistanului de a efectua o vizită în Uzbekistan, denotă un proces de consolidare a SCO din contul dezvoltării potenţialului relaţiilor bilaterale dintre membrii organizaţiei. Precum arată experienţa negativă a URSS şi UE, o bază extinsă de proiecte bilaterale şi multilaterale este cu mult mai eficientă şi fortifică mai mult organizaţiile internaţionale decît planificarea birocratică de sus, ce generează rezistenţă din partea verigilor de jos, ale căror interese se aduc drept jertfă unui interes abstract social.

În al treilea rînd, trebuie să acordăm atenţie tezei anunţate de Nursultan Nazarbaev, care, tradiţional (din 1992), este locomotiva proceselor integraţioniste postsovietice şi întotdeauna formula primul sarcinile imediat următoare. „Sarcina noastră constă în faptul ca SCO să nu devină o organizaţie amorfă, pe hîrtie, birocratică, aşa cum este în prezent ASEAN sau cooperarea statelor din Asia de Sud… Să nu devină o organizaţie în care s-a transformat CSI”, a punctat Nazarbaev.

În esenţă, este vorba despre elaborarea unui mecanism complicat de coordonare a acţiunilor membrilor SCO la micronivel şi la macronivel, de cooperare a mecanismelor bilaterale şi multilaterale.

O sarcină netrivială, însă dacă va fi îndeplinită, atunci Organizaţia va reuşi să facă ce nu au reuşit nici UE, care a derapat spre eurobirocraţie, nici organizaţiile transformate în platforme de discuţii CSI şi ASEAN. Pînă în prezent, o combinaţie a autonomiei regiunilor şi a unui monolit extern a reuşit să obţină doar confederaţia elveţiană. Nicio altă ţară sau organizaţie internaţională nu a putut crea asemenea mecanisme eficiente.

Așadar, în cadrul SCO a fost făcut anunțul privind unificarea Asiei într-o structură politică și economică flexibilă, dar rezistentă, ce controlează cele mai bune piețe și căi de tranzit și care deține o putere militară pentru apărarea intereselor sale de orice amenințări. Garanțiile de securitate sînt asigurate de un sistem de uniuni bilaterale și multilaterale, care, în caz de necesitate, poate fi suplimentată cu noi acorduri.

Un moment esențial este autosuficiența politică, financiară, tehnologică și de resurse totală a acestei uniuni. Nu că nu ar avea nevoie de acces la creditele și tehnologiile occidentale. Dar, precum a arătat practica principalilor ei membri (China, Iranul, Rusia), aceștia își pot soluționa problemele destul de eficient (deși nu fără dificultăți) chiar și în condițiile sancțiunilor impuse de SUA și UE. În timp ce Occidentul nu poate exista fără accesul la piețele țărilor SCO, la fel ca și la resursele lor, iar în unele cazuri (motoarele pentru rachete, uraniul cu emisii reduse) - și fără mărfurile cu tehnologie înaltă.

Astfel, impulsionînd structurarea politică a asociației și dezvoltarea relațiilor economice interne, țările SCO creează o alternativă sistemului politic și economic orientat spre Occident și fac Occidentului (în primul rînd, UE) o propunere greu de refuzat. Refuzul va fi egal cu sinuciderea economică.

Enorma piață asiatică, ce furnizează producție importantă pentru SUA și UE, și apărat de forțele armate ale patru puteri nucleare (Rusia, China, India și Pakistan) creează o bază suficientă pentru supraviețuirea economică a membrilor lui, indiferent de faptul care va fi soarta sistemului politic și economic occidental. În cel mai rău caz, asociația dispune de un potențial suficient pentru existența autosuficientă, cu menținerea ritmurilor acceptabile ale dezvoltării economiei.

În prezent UE și SUA sînt trezesc interesul SCO în calitate de parteneri ce dețin resurse financiare și tehnologii pe care, deocamdată, nu le are asociația, dar care, în perspectivă medie, ar putea fi create și valorificate.

Prin urmare, Occidentul, în general, și fiecare stat separat, trebuie să facă alegerea. Sau să continue tentativele fără sens de prelungire a agoniei sistemului politic și economic existent, în care Occidentul ocupă poziții dominante. Sau integrarea pe principii de egalitate în noul sistem, creat în baza SCO.

În contextul tradițiilor politice și actualei situații din Europa și SUA, putem face concluzia că propunerea SCO a fost făcută, în primul rînd, pentru Uniunea Europeană. Anume aceasta este veriga slabă în sistemul occidental și anume ea e sortită să devină bază pentru SUA, în cazul separării definitive a Occidentului de piețele SCO. Totodată, ideea unui spațiu economic comun de la Lisabona pînă la Vladivostok era percepută pozitiv de elitele europene încă acum zece ani. Aceasta își are rădăcinile din cunoscuta teză a lui de Gaulle despre o Europă unică de la Atlantic pînă la Ural.

Totuși, avînd în vedere cu ce viteză SUA sînt capabile să-și schimbe aliații pentru a-și proteja interesele, nu putem exclude situația cînd Washingtonul, storcînd în prealabil toate sucurile din Europa, va decide singur să treacă la relații de parteneriat cu Asia unită.

În cele din urmă, SCO se află doar la început de cale. Planurile încă urmează a fi realizate, mecanismele – create, viabilitatea – confirmată. Și toate acestea în condițiile unei confruntări dure dintre „prietenii și partenerii” occidentali, care vor lupta pînă la sfîrșit pentru dominația lor globală.