Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 510

Tsipras consideră că austeritatea este de vină pentru Brexit

25 iun. 2016,, 22:00   Externe
3938 11
Ципрас: Brexit подтверждает глубокий политический кризис
Foto: vesti.ru

Premierul grec, Alexis Tsipras, a cărui împotrivire față de politica Uniunii Europene a împins blocul comunitar într-o criză anul trecut, a afirmat sâmbătă că nu acuză poporul britanic pentru că a votat pentru ieșirea din Uniune, ci mai degrabă pe liderii UE, relatează agenția Reuters.


Luând cuvântul în cadrul comitetului central al partidului său de stânga, Syriza, Tsipras a pus rezultatul privind Brexit pe seama ''deficiențelor cronice'' ale liderilor europeni și a insistenței lor pentru politicile de austeritate ce întrețin populismul și naționalismul.

''Cu toate că decizia poporului britanic ne întristează, ea trebuie respectată. Nu trebuie să învinuim poporul britanic când granițele rămân deschise pentru politicile de austeritate și stau închise pentru oameni'', a spus Tsipras.

Tsipras a condus Syriza spre victorie de două ori în alegeri și la un referendum anul trecut, în încercarea de a pune capăt unor ani de austeritate impusă Greciei, țară membră a euro, din cauza datoriei sale nesustenabile.

Cu toate acestea, Tsipras a fost forțat de zona euro să accepte mai multe condiții în schimbul unui alt împrumut și al menținerii țării sale în euro.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?