Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Raport: Judecătorii din Moldova continuă să fie promovați în funcții în mod netransparent

23 mai. 2016,, 16:45   Societate
2269 0

Raport: Judecătorii din Moldova continuă să fie promovați în funcții în mod netransparent
Foto: ipn.md

Practicile dubioase de numire și promovare în funcții a judecătorilor de către Consiliul Superior al Magistraturii continuă, afirmă experții de la Centrul de Resurse Juridice din Moldova, citați de NOI.md.


Într-un raport de monitorizare a activității CSM pentru lunile ianuarie 2015 – martie 2016, se arată că rigorile legislației privind procedura de numire/promovare în funcții a judecătorilor nu sînt întru totul respectate de către membrii instituției. În multe dintre cazuri, afirmă Nadejda Hriptievschi, director de programe în cadrul Centrului, concursurile pentru suplinirea posturilor vacante de judecător sînt cîștigate în mod surprinzător de alți candidați decît cei care au obținut punctajul maxim. În opinia acesteia, este vorba de o practică nocivă, atunci cînd deciziile de numire în funcție se iau în baza aprecierilor personale, și nu conform rezultatelor obținute în procesul de evaluare a judecătorilor.

„În cel puțin șapte cazuri, CSM a promovat în funcție candidați cu un punctaj mai mic decît al altor concurenți. Considerăm că este necesar ca CSM să-și motiveze deciziile, pentru că, în caz contrar, prin astfel de practici este afectată independența și responsabilizarea judecătorilor. Numirea trebuie să aibă loc în funcție de performanțe, altfel apare întrebarea – care este rostul pentru candidați să treacă prin atîtea evaluări și ulterior să depindă de voința CSM-ului? Judecătorul care a înregistrat rezultate bune trebuie să aibă siguranța că va fi promovat, dar nu că în locul lui va fi ales un coleg care activează mai puțin bine, dar în schimb are legături mai apropiate cu unii membri din CSM – pentru că asta e percepția generală”, a explicat Nadejda Hriptievschi.

Precizăm că acesta este cel de-al treilea raport elaborat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova pe marginea eficienței și transparenței CSM.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?