Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 505

Arafat, despre cazul Ekeng: „S-au găsit nişte nereguli serioase”

8 mai. 2016,, 23:00   Externe
3231 0

Arafat, despre cazul Ekeng: „S-au găsit nişte nereguli serioase”
Foto: specialarad.ro

Raed Arafat a afirmat că s-au găsit nereguli ”serioase” în urma controlului efectuat sâmbătă de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), după decesul fotbalistului de la Dinamo Patrick Ekeng, informează Gândul.


”Astăzi am început o acţiune de inspecţie şi control a DSU, şi încă la momentul acesta acţiunea este în desfăşurare. Noi ce am verificat astăzi este dacă toate aspectele inclusiv cele prevăzute prin autorizarea dată de către Direcţie Sanitară firmei respective au fost respectate. Ce pot să spun până acum că s-au găsit nişte nereguli serioase, dar nu mă pronunţ până nu am raportul final al colegilor.

Aceste nereguli înseamnă că cineva nu a respectat regulamentele şi legislaţia sau după ce a obţinut o autorizaţie a modificat ceva şi nu a respectat mai departe ce la momentul autorizării a fost corect”, a declarat presei secretarul de stat în MAI, notează Gândul.

Arafat a mai declarat că din punctul său de vedere este uşor de observat dacă un pacient a fost supus manevrelor de resuscitare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?