Transnistria stiri: 1435
Preşedintele stiri: 4036

Agricultorii amenință cu blocarea traseelor naționale

4 apr. 2016,, 10:21   Economie
2586 1

Agricultorii amenință cu blocarea traseelor naționale
Foto : noi.md

Cel puțin două asociații ale producătorilor agricoli din țară și-au anunțat intenția de a ieși la proteste, după ce, vinerea trecută, Parlamentul a adoptat majorarea impozitului funciar.


Anunțul a fost făcut astăzi de către preşedintele Asociaţiei ”UniAgroProtect”, Alexandru Slusari, notează NOI.md. Potrivit acestuia, producătorii agricoli amenință cu blocarea traseelor naționale în cazul în care majorarea impozitului funciar va fi adoptată de Parlament în lectura a doua.

Despre intenția de organiza proteste au anunțat, deocamdată, producătorii din raioanele Ștefan Vodă și Sîngerei.

„Agricultorii din aceste asociații consideră că este absolut imoral sa fie majorată povara fiscală asupra fermierilor în condițiile în care anul 2015 a fost unul de criză profundă pentru agricultori, cu scumpiri drastice la resurse necesare producerii agricole – dublarea dobînzilor la credite, neachitarea masivă a subvențiilor, neaprobarea mai multor legi din așa-numitul pachet agricol, seceta excesivă pentru culturile agricole de grupa a doua și căderea vertiginoasă a prețurilor la marea majoritate a produselor agricole în perioada ianuarie-martie 2016”, a menționat Alexandru Slusari.

Producătorii agricoli le-au propus guvernanților, în locul majorării impozitului funciar, să crească accizele la țigări.

Precizăm că vinerea trecută Parlamentul a adoptat în prima lectură politica bugetar-fiscală pentru anul 2016.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?