X 
Eurovision stiri: 525
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4023

Parlamentul a adoptat în prima lectură noua politică bugetar-fiscală

1 apr. 2016,, 17:00   Economie
4386 3

Парламент обсудил новую бюджетно-налоговую политику
Foto: nbclosangeles.com

Unii deputaţi susţin că majorarea accizelor pentru ţigări propusă de către Guvern este prea mică, fapt care demonstrează existenţa unui lobby din partea industriei tutunului.


Guvernul propune în Politica Fiscală pentru 2016 majorarea accizei pentru ţigări cu 10,5 la sută, exact cât rata inflaţiei.

„În ţările cu economii mici sau medii, accizul este de la 45 la 55 la sută din valoarea ţigărilor. Guvernul nostru propune o taxă de 17 la sută. În ţările cu economii mari ajung la 65 la sută din preţul produsului. Se vede o presiune din partea tutunului. Este un lobby serios”, a declarat deputatul PLDM, Octavian Grama.

„Nu există sub nicio formă presiuni asupra accizelor din partea agenţilor economici. Unica presiune sunt angajamentele asumate de RM în cadrul acordului cu UE. Ministerul Finanţelor a luat în calcul şi producătorii autohtoni. Odată cu majorarea accizelor, distrugem ramura autohtonă. Treptat se poate de rezolvat această problemă”, a explicat preşedintele Comisiei Economie, Ştefan Creangă.

În 2015, accizele la ţigările cu filtru au fost de 200 de lei per 1000 ţigarete şi 18% la valoarea acestora, iar pentru cele fără filtru - 50 de lei per 1000 de ţigarete. În conformitate cu propunerea pentru 2016, au fost propuse pentru cele cu filtru 220 de lei pe partea fixă şi respectiv 17% pe valoare, iar pentru cele fără filtru - 60 de lei per 1000 de bucăţi.

Ministrul Finanţelor a declarat că accizele pentru ţigări vor creşte gradual în fiecare an, ca să se ajungă la nivelul celor din Europa Occidentală. Conform Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, Republica Moldova s-a angajat sa majoreze anual această taxă pentru ca până în 2025 să ajungă la 90 de euro pentru o mie de ţigări.


Ministrul Finanţelor Octavian Armaşu afirmă că ar putea renunţa la majorarea accizelor pentru autoturisme în acest an, propusă în Politica bugetar-fiscală pentru 2016.

„Pentru lectura a doua suntem deschişi să păstrăm accizele la nivelul din 2015. Majorarea lor nu va aduce beneficii reale bugetului”, a declarat Octavian Armaşu.

Potrivit informaţiilor prezentate de ministrul Finanţelor, în 2013 în Republica Moldova au fost importate peste 31 de mii de autoturime, fiind încasate accize de 769 de milioane de lei, în 2014 - 24,8 de mii de autoturisme, cu încasări de 674 de milioane de lei, în 2015 - 17 mii de autoturisme, cu încasări de 543 de miloane de lei.

„Statistica arată o scădere a importului, dar de fapt au ajuns mult mai multe maşini în ţară, ele însă fiind înregistrate în alte ţări. Avem o impozitare necompetitivă la importul de automobile. Trebuie să avem impozite competitive astfel ca cetăţenii să aleagă să înregistreze autpmobilele în ţară, nu în alte ţări”, a spus Armaşu.

Deputaţii examinează pachetul de legi privind Politica bugetar-fiscală pentru anul 2016. Proiectul este prezentat de la tribuna centrală a Parlamentului de către de ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu.

Documentul prevede introducerea unui impozit nou pentru proprietarii de automobile, precum şi scumpirea vinietei pentru un termen mai mare de o lună.

„Prin majorarea vinietei vrem să reducem numărul automobilelor cu numere străine care circulă pe teritoriul Republicii Moldova. Această prevedere a provocat mai multe nemulţumiri. Am înţeles că unii deputaţi sunt împotriva acestei propuneri, de aceea lăsăm la atitudinea Parlamentului să ia această decizie”, a declarat ministrul Finanţelor.

Totodată, potrivit politicii fiscale, moldovenii urmează să achite, din noiembrie 2016, un impozit pe avere de 0,8 la sută din valoarea imobilului. Este vorba despre imobilele cu suprafaţă mai mare de 120 de metri pătraţi şi o valoare mai mare de 1,5 milioane de lei.

De asemenea, cota impozitului funciar pentru terenurile cu destinaţie agricolă se va majora cu 15 la sută.

Proiectul mai prevede că persoanele fizice şi cele juridice, care desfăşoară activitate de întreprinzător, vor fi obligate o dată la trei ani să-şi reevalueze, din cont propriu, bunurile imobile. Cei care nu vor prezenta informaţiile solicitate la oficiile cadastrale vor fi sancţionaţi cu amenzi în mărime de 100 de mii de lei.

În acelaşi timp, Inspectoratul Fiscal de Stat ar putea să aplice interdicţii de a părăsi ţara persoanelor fizice care au restanţe de cel puţin 5.000 de lei către bugetul public. Nu vor putea pleca peste hotare nici administratorii firmelor care sunt datoare statului cu cel puţin 100 de mii de lei.

În acest an, statul va încearcă să facă rost de mai mulţi bani în buget şi prin majorarea accizelor pentru produsele petroliere, băuturi alcoolice, bijuterii şi ţigări, care vor fi ajustate la rata inflaţiei.

Iată care sunt principalele prevederi ale Politicii bugetar-fiscale pentru 2016:

- Un nou tip de impozit - cel pentru autovehicule. Valoarea acestuia va fi similară taxei pentru folosirea drumurilor din anul 2015, care urmează a fi anulată. Plăţile nu se vor mai efectua către Fondul Rutier, ci către bugetele administraţiilor publice locale unde sunt înmatriculate maşinile. Modificarea va intra în vigoare din anul 2017. Ministerul Finanţelor estimează pentru anul 2017 un venit pentru administraţiile publice locale de circa 346 mil lei, în timp ce pentru anul 2015 din această taxă se preconiza încasarea a 591 mil lei (din care in Fondul Rutier 50% adică 295 mil lei).

- Majorarea vinietei pentru autoturismele cu numere străine care se află pe teritoriul RM mai mult de o lună - 30 de euro pentru 30 de zile, 90 de euro pentru 90 de zile şi 180 de euro pentru 180 de zile. Pentru un termen de 7 şi 15 zile, vinieta rămâne la un nivel de 4 şi, respectiv, 8 euro.

- Declararea şi justificarea provenienţei mijloacelor financiare pentru procurarea bunurilor imobiliare şi/sau autovehiculelor de peste 30 mii de euro.

- Interdicţia de a părăsi ţara pentru administratorii agenţilor economici care au o datorie la buget de peste 100 mii lei si pentru persoanele fizice care au o datorie de peste 5 mii lei.

- Majorarea accizelor la ţigări. Pentru anul 2016, au fost propuse pentru cele cu filtru 220 lei pe partea fixă şi respectiv 17% pe valoare, iar pentru cele fără filtru - 60 lei per 1000 de bucăţi. Experţii susţin că această creştere este prea mică şi că accizele trebuie să crească cu circa 8-9 euro per 1000 ţigarete anual.

- Majorarea accizelor la autoturisme. De exemplu pentru autovehiculele cu capacitatea cilindrică 1500 – 2000 cm cubi, ratele accizelor în euro în 2016 vor creste faţă de 2010 cu 37% pentru autovehiculele diesel şi 38% pentru cele cu benzină.

-Majorarea accizelor la carburanţi cu 11,4 la sută.

- Majorarea accizelor la bere de la 2.15 lei per litru la 5 lei, (+233%).

- Obligativitatea reevaluării bunurilor imobiliare odată la 3 ani. Evaluarea/ reevaluarea va fi gratuită pentru persoanele fizice şi va fi efectuată de Organele Cadastrale (în baza unei metodologii unice aprobate de Guvern), în timp ce Agenţii Economici vor efectua evaluarea/ reevaluarea din contul propriu. În cazul în care contribuabilii nu vor efectua evaluarea bunurilor imobiliare care aparţin acestora cu drept de proprietate şi nu vor prezenta informaţia aferentă organelor cadastrale, aceştia vor fi sancţionaţi cu o amendă în mărime de 100 mii lei. În cazul în care contribuabilii nu vor efectua o dată în 3 ani reevaluarea bunurilor imobiliare, cota concretă a impozitului pentru bunurilor imobiliare respective va fi majorată de 3 ori.

- Majorarea cotelor impozitului funciar pentru terenurile cu destinaţie agricolă şi pentru cele din intravilan şi extravilan cu 15%. Cotele impozitului funciar nu au fost modificate din anul 2012.

- Majorarea termenului de raportare a pierderilor rezultate din desfăşurarea activităţii de întreprinzător, de la 3 la 7 ani. Totodată, este revizuită baza impozabilă a taxei pentru dispozitivele publicitare: diminuarea cuantumului taxei percepute pentru restabilirea patentei, acordarea dreptului stingerii obligaţiei fiscale prin achitare prin intermediul altor prestatori de servicii de plată şi acordarea dreptului agenţilor economici de a depune dările de seamă fiscale la orice organ fiscal teritorial.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?