Eurovision stiri: 525
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4024

Un grup de deputați de la Chișinău și Comrat vor pleca pentru schimb de experiență în Țara Galilor

11 mar. 2016,, 08:15   Politică
2022 0

Un grup de deputați de la Chișinău și Comrat vor pleca pentru schimb de experiență în Țara Galilor
Foto: noi.md

O delegație compusă din deputați ai Parlamentului Republicii Moldova și Adunării Populare a Găgăuziei vor efectua săptămîna viitoare o vizită în Țara Galilor (Marea Britanie), unde se vor familiariza cu procedura de conlucrare dintre puterea centrală și cea regională. Din componența delegației fac parte președintele Adunării Populare, Dmitri Constantinov, cîte trei parlamentari moldoveni și găgăuzi, informează NOI.md cu referire la gagauzinfo.md.

Vizita în Țara Galilor va fi a doua destinație din acest an, unde parlamentarii moldoveni și găgăuzi vor pleca pentru a se convinge de succesul reformelor ce țin de dezvoltarea autonomiilor locale. „Anterior am vizitat Tirolul de Sud (Italia), marți, 14 martie, vom pleca în Țara Galilor, iar ulterior vom merge în Insulele Aland (Finlanda)”, a precizat Dmitri Constantinov. Președintele Adunării Populare a Găgăuziei și-a exprimat convingerea că această vizită va fi una reușită și deputații vor reveni în Moldova cu idei noi privind reformarea legislației în domeniul politicii regionale.

Din delegație fac parte deputații în Parlamentul RM Chiril Lucinschi, Elena Bacalu (ambii PLDM), Vladimir Țurcan (PSRM), precum și legiuitorii găgăuzi Ivan Burgudji, Ivan Topal și Gheorghe Leiciu. De menționat că la sfîrșitul lunii martie urmează să aibă loc ședința comună a grupului de lucru al Parlamentului RM și Adunării Populare a Găgăuziei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?