X 
Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Cum Guvernul Moldovei a salvat economia Transnistriei de colaps

4 mar. 2016,, 12:45   Economie
4170 4

Как Правительство РМ спасло экономику Приднестровья от краха
Foto: mail.ru

Locuitorii Transnistriei se bucură de semnarea noului contract de livrare a energiei electrice în Moldova din dreapta Nistrului, menționînd că suspendarea furnizării energiei electrice de la CTE Moldovenească ar fi fost o catastrofă, deoarece ea aducea cele mai mari sume de încasări în valută, relatează NOI.md.

Potrivit comunicatului mass-mediei transnistrene, reprezentanții Ministerului Dezvoltării Economice al Transnistriei au menționat că energia electrică este unul dintre articolele principale ale exporturilor transnistrene. După ce Ucraina la sfîrșitul anului 2014 a suspendat exporturile de energie electrică în Moldova, piața ei a fost ocupată integral de companiile transnistrene, ceea ce a permis majorarea volumului livrărilor de energie electrică. În anul 2015, producătorii și exportatorii transnistreni de energie electrică – CTE Moldovenească și firma „Energocapital” – au devenit cei mai mari contribuabili și furnizori de valută în Transnistria. Însă perspectivele exporturilor pe anul 2016 pînă în ultima perioadă erau sub semnul întrebării.

„Conform bilanțului anului 2015, 37% constituie întregul export de energie electrică în Moldova. Dacă noi nu am fi reușit să semnăm contractul pe anul 2016, pentru economia transnistreană aceasta ar fi fost o catastrofă comparabilă cu imposibilitatea menținerii regimului de livrări în Uniunea Europeană, ar fi fost un colaps”, a relatat pentru agenția „Novosti Pridnestrovia” Dmitri Boltrușko, ministrul Dezvoltării Economice.

El a menționat că în februarie 2016 ministrul Energeticii al Ucrainei a declarat că oficialitățile de la Kiev sînt dispuse să reia exporturile de energie electrică în Moldova și într-un șir de alte țări. Plecarea de pe piața moldovenească de energie electrică se putea solda pentru Transnistria cu pierderea a 50-70% din veniturile bugetului. Pentru a nu admite aceasta, furnizorii transnistreni au fost nevoiți să propună condiții mai avantajoase decît cele ale companiilor ucrainene. Ca rezultat, prețul a fost diminuat în comparație cu anul trecut cu aproape 30%.

„Noi înțelegem că vom avea încasări în minus în legătură cu faptul că prețul la livrările de energie electrică s-a micșorat, iar el s-a diminuat, deoarece în anul 2016 Ucraina și-a anunțat intenția de a relua exporturile de energie electrică în Moldova și în condițiile concurenței dure am fost constrînși să micșorăm costul, pentru ca acest contract să fie perfectat în principiu”, a explicat Dmitri Boltrușko.

Principalul producător de energie electrică în Transnistria este CTE Moldovenească. Electricitatea este exportată de compania „Energocapital”. Ea este mediatoare, fără care, potrivit spuselor ministrului Dezvoltării Economice, livrările de energie electrică în Moldova ar fi fost imposibile de-facto.

„Președintele Evgheni Șevciuk în mai multe rînduri a opinat că, dacă unii reprezentanți au posibilitatea să organizeze livrări, care vor aduce la buget încasări mai mari decît la momentul curent, noi sîntem dispuși să examinăm toate ofertele, dar nici un fel de propuneri nu au fost înaintate, în afară de critici la adresa schemei curente în funcțiune. Aceasta este poziția distructivă a celora care încearcă să speculeze această problemă extrem de importantă la acest moment pentru Transnistria”, a menționat ministerul Dezvoltării Economice al regiunii.

Ministerul Dezvoltării Economice al Transnistriei a specificat că noul contract a permis evitarea consecințelor negative și asigurarea stabilității minime a economiei transnistrene.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?