Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4042

Dodon: Astăzi vom vedea cine este parte a statului capturat

3 mar. 2016,, 10:47   Politică
8368 4

Dodon: Astăzi vom vedea cine este parte a statului capturat
Foto: noi.md

Deputații socialiștii au propus astăzi plenului Parlamentului să adopte o declarație politică de recunoaștere a statutului de stat capturat. Propunerea nu a întrunit însă numărul necesar de voturi pentru a fi inclusă pe ordinea de zi, notează NOI.md.

„Instituțiile de stat sînt politizate excesiv și grav afectate de corupție. Trăim într-un stat capturat, în care unii se scaldă în lux, iar majoritatea cetățenilor sînt condamnați la sărăcie și mizerie. Cetățenii sînt umiliți, jefuiți de instituțiile statului, care le refuză accesul la serviciile medicale, juridice de calitate”, se arată în declarația socialiștilor.

Igor Dodon i-a îndemnat pe deputații care nu fac parte din majoritate să se alăture acestui demers politic. „Astăzi, în plenul Parlamentului vrem să vedem cine este parte a statului capturat și cine nu. Astăzi facem primul pas pentru a recunoaște că Moldova este un stat capturat”, a spus Dodon.

Pentru introducerea declarației pe ordinea de zi a ședinței s-au pronunțat 39 de deputați socialiști, comuniști și liberal-democrați.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?