Despre problemele politicii ruse

Foto: to-name.ru

Mihail Hazin

Interviul pe care Putin l-a oferit cu o săptămînă în urmă revistei „Bild”, poate să placă sau să nu placă. Cititorul nostru poate să-l înțeleagă sau, dimpotrivă, să nu-l înțeleagă. Însă în el este scris cu litere de-o șchioapă că Putin se adresează anumitor oameni din Occident – cu anumite propuneri. Acestea pot fi adecvate sau, dimpotrivă, inadecvate, dar e clar că Putin nu le aruncă în gol, el înțelege că are cine să-l audă..

S-ar părea că e o prostie, lumea Occidentală acționează concertat și îi arată destul de clar (de exemplu, prin declarațiile lui Obama) lui Putin (și Rusiei) locul său. Cuvîntul „Haga” deocamdată nu răsună. Da, Putin reușește să-i impună pe unii lideri să colaboreze, însă lui i se explică prin toate mijloacele că toate acestea sunt acțiuni unice, ce nu pot influența situația în general. Atunci la ce bun?

Iată de ce … Astăzi noi trăim în cadrul unui sistem financiar, bazele căruia au fost puse la conferința Bretton-Wood din 1944. Acesta consta în crearea instituțiilor de asigurare a stabilității (și extindere) în zona de circulație a dolarului SUA, care urma să devină principala valută a economiei occidentale. Asemenea instituții au devenit Banca Mondială (agenția pentru dezvoltare), Fondul Monetar Internațional (practic, o bancă pentru creditarea statelor) și GATT, acordul general pentru tarife vamale și comerț, în prezent OMC (îndreptată spre lupta cu adepții separatismului economic). Iar încă un institut nu a fost creat.

Mai exact, funcțiile corespunzătoare de control asupra circulației și emisiei dolarului deja în toată lumea, au fost transmite unei instituții existente – Sistemul Federal de Rezerve al SUA. Teoretic, toate acestea au creat premise pentru probleme (dar dacă interesele sistemului financiar mondiale vor intra în contradicție cu interesele economiei și sistemului financiar ale SUA?), însă în acel moment, cînd economia SUA constituia peste 50% din cea mondială, iar SFR însă nu avea „mandatul” pentru optimizarea situației cu șomajul în SUA (a fost obținut în 1977) aceste probleme arătau destul de abstract.

De atunci însă situația s-a schimbat. În primul rînd, a fost sistată extinderea zonei dolarului (în aceasta s-a transformat întreaga economie mondială) și astfel, emisia constantă a devenit nu o sursă de creștere, ci de inflație. În 2014, ea a fost practic, sistată. În al doilea rînd, ponderea economiei SUA în lume s-a redus sub 20%. În al treilea rînd, al doilea mandat al SFR, obținut la mijlocul anilor 70, îi impune să acorde o atenție sporită situației economice din SUA.

În rezultat, a început criza și problema, plasată în 1944, a început să se manifeste din plin. În condițiile lipsei a emisiei a devenit clar, că întregul sistem financiar mondial, care s-a obișnuit să existe în condițiile unui profit de emisie suplimentar, este nerentabilă în principiu. Creșterea economică a încetinit (în realitate, deja are loc o recesiune destul de stabilă, deși, deocamdată, robustă), și deja este clar că nu va fi posibil păstrarea ei pentru toți. Concret în domeniul finanțelor această problemă arată în felul următor: trebuie oare salvată economia SUA din contul resurselor sistemului financiar mondial sau să salvăm sistemul financiar mondial din contul SUA.

Această problemă a apărut cu zece ani în urmă (eu am scris despre asta), însă baza „acută s-a manifestat în 2011. Este vorba că anume în acest an, elita financiară mondială a hotărît să finalizeze reforma de la Bretton-Wood și să scoată centrul de emisie a valutei mondiale (bazată pe „drepturile speciale de tragere” ale FMI) de sub jurisdicția SUA. SUA au răspuns prin „dosarul Strauss-Kahn”, distrugînd această idee periculoasă pentru ei, însă aceasta, desigur, nu a soluționat situația. Problema cine trebuie salvat din contul cui a început să domine politica mondială

Iar elita mondială, unită pînă atunci, s-a divizat în funcție de atitudinea față de aceste două scenarii. Prima parte a ei, numită firesc elita financiară mondială, desigur, insistă asupra necesității păstrării infrastructurii financiare mondiale (și, desigur, încearcă să-și recîștige controlul asupra emisiei dolarului), iar cealaltă, dimpotrivă, consideră că infrastructura financiară ar putea fi jertfită pentru păstrarea sistemului economic al SUA. Problema constă în faptul că criza este atît de puternică, încît victoria unor forțe distruge inevitabil baza pentru celelalte. Și pe ea însăși. Așa că aici nu poate fi pace.

Respectiv, începînd cu 2011, are loc, cu intensificări, scindarea fostei elite unite mondiale. Aceasta se manifestă și în conflictul dintre Hillary Clinton și John Kerry în politica externă a SUA (vezi revista presei mondiale: http://www.fondkhazin.com/#!obzory/c1zps ), și în conflictul dintre Trump și Clinton în cadrul campaniei electorale, și în conflictul dintre Arabia Saudită și Iran etc. Acest conflict s-ar putea încheia doar cu pieirea uneia dintre părți – reiterez, obiectiv, din motive pur economice, nu există resurse pentru existența ambelor părți. Așa că lupta doar se va amplifica și se va adînci.

Menționăm că Rusia, luînd decizia în 1991 să adere la sistemul financiar mondial, a făcut acest lucru consecvent (uneori, în exces) și cu încredere. Însă la mijlocul anilor 2000, încă pînă la divizarea elitei mondiale, Putin s-a distanțat serios de ea. Nu voi analiza aici cauzele acestui eveniment, deoarece din punct de vedere al situației actuale, acest lucru nu este important. Important este că, de la finele anilor 70 ai secolului trecut (agravarea contradicțiilor dintre SUA și URSS) politica în lume era determinată anume de elita financiară, iar schisma din 2011 consta în faptul că acea parte a elitei mondiale, care miza pe salvarea economiei SUA (și care din această cauză poată fi numită „izolaționistă”, deși nu face să confundăm termenul cu izolaționiștii din SUA din sec. XIX- a doua jumătate a sec. XX) a început, treptat, să-și schimbe politica.

În acest sens devin clare toate acțiunile lui Putin! El vede că în Occident se manifestă tot mai mult elitele (și persoane concrete), care ies de sub controlul elitei financiare mondiale și anume acestora le adresează propunerile sale! Totodată, omul de rînd nu prea înțelege ce și cum vorbește el, deoarece aceste apeluri depășesc, evident, limitele „limbajului”, format la noi în ultimul sfert de veac sub controlul elite financiare mondiale. Însă în Occident sunt oameni, care ascultă aceste mesaje, iar numărul lor crește.

Păcat că ei doar ascultă, dar nu aud … Da, Xi Jinping, Trump, Marine le Pen vorbesc despre faptul că trebuie să colaboreze cu Putin, însă efect real nu este. De ce? Foarte simplu. Eu nu în zadar am scris mai sus despre faptul că noi ne-am integrat prea adînc în noua realitate, atît de adînc, încît economia noastră este dirijată exclusiv de adepții elitei financiare mondiale. Adepți, care în general nu văd nicio perspectivă a Rusiei, ca putere independentă, care se pare că și la veceu merg doar cu acordul FMI.
Iar în consecință cei către care Putin se adresează, îl consideră fățarnic. Cum altfel? El se adresează cu propuneri către oamenii, care au început să lupte cu elita financiară mondială, dar, în același timp, ei mențin pîrghiile de gestionare a economiei și finanțelor țării în mîinile adepților acestei elite financiare mondiale! Adică, sau el este un farsor, care în realitate joacă de partea finanțiștilor, sau – e un om foarte mediocru, care poate fi un aliat periculos, deoarece ar putea aduce mai multe prejudicii decît folos.
Astfel, iată concluzia, în baza celor expuse mai sus: Rusia, cu actuala sa elită politică este condamnată la izolare. Problemele mondiale principiale nu vor fi soluționate împreună cu ea. De aceea, elita financiară mondială nu-l suportă pe Putin personal, iar alternativa lor, „noii izolaționiști”, nu cred în anturajul lui Putin, despre care ei știu cu siguranță că aceștia lucrează pentru finanțiști, prin urmare nu pot avea prea multă încredere în Putin. Cu care, în alte condiții, ar putea colabora, fapt despre care ei declară deschis.
Menționăm că dacă Putin va pleca, aceasta nu va soluționa problema. Dacă în locul lui va veni un reprezentant al finanțiștilor, atunci noi vom deveni niște unelte în mîinile celora care vor încerca să iasă din criză din contul nostru. Iar dacă va veni un adept al „izolaționiștilor”, atunci el oricum va trebui să curețe aparatul de stat. Deocamdată, această sarcină poate fi soluționată fără mari vărsări de sînge. Însă dacă actuala divizare (cînd conducerea politică se adresează către una din forțele antagoniste ale elitei mondiale, iar cea economică – către alta) nu se va încheia în scurt timp, atunci ne așteaptă timpuri grele. Apropo, și pe organizatorii acestei situații, deoarece nimeni nu le va ierta consecințele.

Rog să priviți acest text drept un preambul la prognoza mea pentru 2016 referitor la Rusia.