Eurovision stiri: 525
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4023

SUA au expus România la o lovitură nucleară din partea Rusiei

14 dec. 2015,, 11:30   Externe
966 13

Foto: antena3.ro

Statele Unite ale Americii au în plan instalarea unui sistem Aegis Ashore BMD în România pînă la sfîrșitul anului în curs și a unui sistem similar în Polonia pînă în 2018, a indicat Agenția americană pentru apărarea antirachetă (MDA), potrivit agenției rusă de presă SputnikNews.

MDA și programul Ballistic Missile Defense Systems (BMDS) au efectuat joi teste cu interceptori Standard Missile-3 (SM-3) ce urmează să fie desfășurați în România în acest an, a declarat directorul Agenției, viceamiralul James Syring.

'Testul de astăzi a demonstrat că aceeași capabilitate Aegis Ballistic Missile Defense care a fost desfășurată pe mare și operațională de ani, va fi în curînd operațională pe uscat ca parte a capabilității Fazei a 2-a a EPAA (European Phased Adaptive Approach, Abordarea Europeană Adaptivă în Etape privind Apărarea Antirachetă) în România', a declarat viceamiralul Syring.

SM-3 Block IB este un interceptor care distruge rachete balistice prin impact la mare viteză. Despre acest sistem, Taylor Lawrence, președintele companiei constructoare Raytheon Co., a declarat că, 'indiferent cum este lansat, un SM-3 poate să intercepteze amenințări în spațiu și să le distrugă'. 'Flexibilitatea desfășurării de SM-3 de pe uscat sau pe mare extinde opțiunile de protecție pentru comandanții combatanți și aliații noștri în lume', a subliniat Lawrence.

O escadrilă de bombardiere strategice Tu-22M3 cu rază lungă de acțiune a fost desfășurată în Crimeea pentru a consolida unitatea de aviație de atac din peninsulă (anexată în martie 2014 la Federația Rusă).

“Aceasta este una din măsurile luate ca reacție la instalarea pe teritoriul României a unei baze americane antirachetă“, a declarat pentru agenția de presă Interfax o sursă din cadrul Ministerului rus al Apărării, menționînd totodată că raza de acțiune a bombardierelor Tu-22M3 și a rachetelor sale se extinde mult dincolo de Marea Neagră. “Nu este exclus ca, pe viitor, grupul de bombardiere Tu-22M3 din Crimeea să fie extins la un regiment“, a mai adăugat el. Ministerul Apărării din Rusia a declarat că baza de rachete (interceptoare) de la Deveselu, din România, parte a sistemului global antirachetă al SUA, va deveni ținta principală pentru mijloacele de atac rusești în cazul unei agresiuni a SUA împotriva Rusiei, relatează Interfax. O altă sursă din cadrul aceluiași minister a anunțat anterior că la baza aeriană din Gvardeisk (Crimeea) va fi desfășurat în 2016 un regiment aerian, ce va fi dotat cu bombardiere strategice Tu-22M3.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?