X 
Eurovision stiri: 516
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1385
Preşedintele stiri: 4006

Serghei Orlov, despre Eurovision: ”Se va putea vota de la prestația primului artist”

28 apr. 20:00   Showbiz
3311 0

Concursul Eurovision este o competiție geopolitică, însă în același timp organizatorii înțeleg că țara care cîștigă concursul trebuie să își permită să organizeze un concurs de o asemenea anvergură.

Opinia a fost expusă de producătorul muzical Serghei Orlov în cadrul unui interviu oferit pentru redacția Noi.md

”Sînt foarte multe țări care nu au cîștigat primul loc. Mult mai bogate decît noi, mult mai mari și mult mai avansate în muzică, probabil. Deși noi avem artiști foarte buni și am obținut succese mari la Eurovision. Sînt foarte puține țări care au ocupat primele trei locuri, de fapt. Dar există lideri acolo - Suedia, de exemplu, care aproape întotdeauna, cu excepția anului 2010, a ajuns în finală.

Ideea este că organizatorii au anumite pîrghii, o anumită influență asupra rezultatului final, mi se pare. Pentru că juriile judecă finala nu în timpul finalei, ci cu o zi înainte. Nu multă lume știe despre acest lucru, dar este adevărat. La repetiția generală, exact cu o zi înainte de concertul final, are loc votul juriului. În plus, votul publicului are loc deja în timpul concursului. Apropo, o mare schimbare în acest an este că publicul nu va aștepta să cînte toți artiștii, ci va putea vota, poate, pentru primul artist. Încă nu-i cunoști pe toți interpreții, dar poți deja vota. O astfel de decizie este destul de stranie. În plus, bineînțeles, există o abordare, după părerea mea, foarte selectivă față de cîștigători în ceea ce privește cît de posibilă este organizarea finalei în această țară.

Există atît de multe condiții pentru acest lucru. Trebuie să existe o platformă de desfășurare la o anumită scară, pe care, din păcate, noi nu o avem. Nu ne putem permite să construim un nou palat pentru Eurovision, așa cum a făcut Azerbaidjanul, de exemplu. La Malmö, același lucru a fost făcut, de fapt, dacă îmi amintesc bine, în 2012. Deci, toate aceste nu sînt atît de ușor de realizat. Ei trebuie să fie siguri că Eurovision Song Contest va fi organizat bine în această țară. Și au fost multe momente în care Eurovisionul a fost fie transferat, fie în ultimul moment a fost totuși organizat acolo, dar cu mari, mari dificultăți”, a declarat Orlov.


Totodată, producătorul și-a amintit de anul 2006, cînt Republica Moldova a participat pentru prima dată la acest concurs, atunci pînă în ultimul moment desfășurarea concursului la Kiev putea fi contramandată.

”Îmi amintesc de anul 2006, cînd a participat Zdob și Zdub, prima prestație a Moldovei, pînă în ultima zi nu a fost foarte clar dacă concursul Eurovision va avea loc la Kiev sau nu. Voiau să-l mute în Suedia, pentru că Suedia era întotdeauna pregătită. Pentru că au existat probleme foarte mari cu organizarea. Și, bineînțeles, orice organizator nu își dorește astfel de probleme. Dar Moldova a fost în primii trei, Moldova a fost în primii șase, Moldova a fost în primii șapte, Moldova a fost a zecea. Acesta este un rezultat foarte bun. Țările mari, Belarus, de exemplu, mult mai des nu ajung în finală decît Moldova. Nici Moldova nu ajunge în finală în fiecare an, dar, în general, oricine evoluează din partea Moldovei, oricine ajunge la concurs, trebui să primească o stea în piept, inclusiv Natalia Barbu în acest an”, a mai spus Serghei Orlov.

De mențioant că cea de-a 68-a ediția a concursul Muzical Eurovision 2024 va avea loc la Malmö Arena din Suedia. Primele două semifinale vor avea loc pe 7 și 9 mai iar marea finală pe 11 mai 2024.

În acest an, Republica Moldova va fi prezentată de Natalia Barbu cu melodia ”In the Middle”.

2
1
1
0
7

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?