Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4042

Kerry: Rebelii ar putea coopera cu regimul Assad împotriva reţelei SI

5 dec. 2015,, 04:00   Externe
825 2

Foto: agerpres.ro

Administraţia Bashar al-Assad ar putea coopera cu grupuri insurgente în operaţiuni împotriva reţelei teroriste Stat Islamic, afirmă secretarul de Stat american, John Kerry, citat de site-ul agenţiei Reuters. "Ar fi posibil ca Administraţia de la Damasc să coopereze cu forţele opoziţiei împotriva militanţilor grupului Stat Islamic; acest lucru ar fi posibil fără înlăturarea de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad", a declarat John Kerry.

"Cu toate acestea, ar fi extrem de dificil să se ajungă la o astfel de cooperare fără o perspectivă privind găsirea unei soluţii referitoare la viitorul lui Basdar al-Assad", a subliniat şeful diplomaţiei americane.

Statele Unite şi alte ţări occidentale oferă susţinere forţelor armate ale opoziţiei siriene în tentativa de înlăturare a preşedintelui Siriei, Bashar al-Assad. Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 250.000 de morţi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?