Eurovision stiri: 525
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4024

Parlicov: Tariful la gazele naturale nu poate fi modificat

4 dec. 2015,, 15:30   Economie
675 0

Parlicov: Tariful la gazele naturale nu poate fi modificat
Foto : esp.md

În cadrul ședinței din 3 decembrie 2015, Parlamentul a aprobat demisia directorilor Consiliului de administrație al ANRE. În situația creată, nu este posibilă modificarea tarifelor la gazele naturale, în urma abrogării amendamentului Furdui.

Parlamentul a aprobat pe 3 decembrie 2015 inițiativa socialiștilor privind abrogarea hotărârilor de numire în funcție a directorilor Consiliului de administrație al ANRE. Potrivit socialiștilor, Octavian Lungu, Sergiu Ciobanu, Ghenadie Pîrțu și Sergiu Onică au fost numiți în această funcție în mod ilegal.

„Nu ANRE este vinovată de faptul că au crescut tarifele la gazele naturale, ci conducerea țării care a admis furtul de miliarde din sistemul bancar, deprecierea leului și a adoptat așa zisul amendament Furdui. Anterior ANRE a dat aviz negativ acestui proiect, după care el a fost abrogat cu o mare întârziere de Parlament, pe 20 noiembrie 2015.
Ulterior, Parlamentul a obligat ANRE, cu toate că este considerată o instituție independentă, să revizuiască în două săptămâni tariful la gazele naturale. În condițiile când a fost demis Consiliul de Administrație al ANRE, nu are cine să modifice tariful la gazele naturale”, remarcă fostul director ANRE, Victor Parlicov.

Dacă decizia de demisie a conducerii ANRE nu va fi anulată, timp de o lună trebuie organizat un concurs pentru selectarea noii conduceri. În această perioadă ANRE nu va putea să aprobe noi Hotărâri.

Potrivit experților, abrogarea amendamentului Furdui ar putea reduce cu aproximativ 5% actualul tarif la gazele naturale.
„Nu este o practică sănătoasă de a demite directori care sunt inamovibili, potrivit legislației care este în vigoare. Consider că trebuie de găsit o soluție pentru a demite acești deputați din Parlament”, remarcă Victor Parlicov.

Anterior el a fost demis din funcția de director al ANRE prin votul deputaților din Parlament.

De remarcat că ANRE este considerată o instituție independență, iar directorii sunt inamovibili pentru perioada numirii în funcție. Totuși experții și organizațiile internaționale remarcă imixiuni și abuzuri din partea politicului, în activitatea instituției.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?