X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Subzona Soroca a ZEL „Ungheni-Business” va fi modernizată

4 apr. 06:00   Business
1902 0

În municipiul Soroca au fost inițiate lucrările de construcție-montaj în cadrul proiectului „Crearea și dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare pentru subzona Soroca a Zonei Economice Libere „Ungheni-Business”, finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL) și implementat de Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Nord.

Pentru asta, ieri, la primăria oraşului a avut loc o şedinţă, în cadrul căreia părţile implicate au discutat despre rolul, responsabilitățile și procedurile de interacțiune în procesul de implementare a contractelor de antrepriză semnate recent, transmite moldpres.md

În luna martie curent, au fost semnate trei contracte de antrepriză pentru implementarea acestui proiect, în valoare totală de 24,7 milioane de lei (peste 1,23 mln de euro), contribuția Primăriei municipiului Soroca fiind de 10% din valoarea contractelor.

Conform contractului de antrepriză semnat cu un antreprenor, în decurs de maxim patru luni de la aprobarea ordinului de începere a execuției, operatorul economic s-a angajat să efectueze lucrări de construcție a sistemului de alimentare cu gaze naturale cu o lungime de 3960 m. Valoarea acestui contract constituie 3,6 milioane de lei.

Potrivit contractului de antrepriză semnat cu un alt antreprenor, în decurs de maxim trei luni de la aprobarea ordinului de începere a execuției, operatorul economic urmează să efectueze lucrări de montare a liniei electrice în cablu de 10 kV cu o lungime de 3000 m. Valoarea acestui contract constituie 3,9 milioane de lei.


Un alt operator economic va executa lucrări de construcție a două căi de acces, cu o suprafață totală de 2510 mp, și lucrări de amenajare a terenului, pe o suprafață de 17,6 ha. Valoarea acestui contract constituie 17 milioane de lei.

Rezultatele proiectului vor contribui la crearea unei platforme economice pentru populația economic-activă din municipiul Soroca și din regiunea proximă, estimează ADR Nord.

În acest an, din sursele FNDRL, ADR Nord implementează în nordul țării șapte noi proiecte de dezvoltare și revitalizare urbană.

0
1
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?