Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4019

Filat a depus o plîngere împotriva lui Gurin

2 dec. 2015,, 11:07   Societate
1212 2

Filat a depus o plîngere împotriva lui Gurin
Foto : bloknot-moldova.md

Fostul premier Vlad Filat a depus o plîngere împotriva procurorului general, Corneliu Gurin, pentru divulgarea în presă a probelor din dosarul în care este vizat. Anunțul a fost făcut de avocatul inculpatului, Igor Popa, în cadrul unei emisiuni televizate, notează NOI.md.

Potrivit avocatului, prin răspîndirea în spațiul public a informațiilor din dosar, a fost încălcat principiul prezumției nevinovăției.

„Procurorul general, cînd a venit în Parlament, a distribuit materiale probante la toți deputații, dar procedura normală ar fi trebuit să fie altfel – să le prezinte în cadrul ședinței Comisiei juridice, numiri și imunități și acolo să fie dezbătută valoarea probantă a acestora, dar nicidecum să la facă publice. A fost o încercare de a face justiție televizată, prin care să i se inducă opiniei publice că domnul Filat este deja vinovat, lucru care nu este adevărat”, a precizat Igor Popa.

Totodată, Popa a anunțat că fostul politician a depus o plîngere și împotriva lui Ilan Șor, pentru declarații calomnioase la adresa sa. „Domnul Filat a depus declarații și a explicat organului de urmărire penală că tot ce a zis Șor în denunțul său nu este decît un fals. Dacă se va adeveri că Șor a făcut acel denunț sub presiune psihică, ca măsură de constrîngere, atunci se va prăbuși întregul dosar”, a punctat Igor Popa.

Potrivit avocatului, convingerea lui Vlad Filat este că toate acțiunile organelor de drept în privința sa sînt coordonate cu partidul care le controlează – PD. „Evident că nu se poate face justiție și nu pot fi respectate drepturile domnului Filat în astfel de circumstanțe”, a explicat Popa.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?