X 
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4025

Lucrările de amenajare a străzii pietonale au fost efectuate de firma fratelui primarului general (DOC)

2 dec. 2015,, 09:15   Societate
834 2
Foto: facebook.com
Pentru construcţia şi amenajarea străzii pietonale Eugen Doga din bugetul municipal a fost cheltuită o sumă colosală – peste 12,8 milioane de lei. Totodată, iniţial proiectul se estima la 300 de mii de euro (circa 6 milioane de lei). Iar coproprietarul companiei care a efectuat lucrările de construcţie este fratele mai mic al primarului Dorin Chirtoacă, relatează NOI.md.

Executantul lucrărilor a fost Compania „Exdrupo”. Iar subcontractantul a fost firma „Lucet-Comerţ”. Această companie a cîştigat în calitate de executant principal tenderul în valoare de 50 de milioane de lei pentru amenajarea parcărilor în curţile blocurilor din capitală. În presă a ajuns informaţia precum că coproprietarul Companiei „Lucet-Comerţ” este fratele mai mic al Primarului, Lucian Chirtoacă.

În răspunsul la solicitarea de a prezenta informaţia privind strada pietonală din centrul capitalei, consilierul municipal din partea „Partidului Nostru” Ilian Caşu aşa şi nu a văzut sancţiunile ce urmau să fie aplicate executorilor pentru calitatea proastă a lucrărilor. „Nu mi s-a spus de ce «Lucet-Comerţ» nu a fost sancționat pentru calitatea proasta a lucrărilor executate la amenajarea pietonalei și cine dintre funcționarii Primăriei a fost responsabil de respectarea standardelor de calitate. Normal că ar fi trebuit sa fie chiar primarul Dorin Chirtoacă”, a scris Caşu pe reţelele de socializare.

Direcţia transport public şi căi de comunicaţie i-a comunicat consilierului că lucrările de amenajare a străzii pietonale au fost sistate din cauza lipsei mijloacelor bugetare. „Mijloacele băneşti pentru aceste obiecte nu au fost prevăzute în bugetul municipal pe anul 2015”, se menţionează în răspunsul oficial.

Strada pietonală a fost deschisă în ianuarie 2015. Construcţia zonei pietonale a fost iniţiată la finele anului 2012. Pînă atunci strada a purtat numele preşedintelui Sovietului de miniştri al RSSM (1958-1970) Alexandru Diordiţă. În octombrie curent a fost adoptată decizia privind redenumirea ei în cinstea compozitorului Eugen Doga.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?