X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Avocat: Scrisoarea trimisă acasă de Poliția Rutieră nu are nicio valoare

24 noi. 2015,, 12:30  
1914 0

Avocatul Mînzat: Scrisoarea trimisă acasă de Poliția Rutieră nu are nicio valoare
Foto : aquarelle.md

Avocatul Valerian Mînzat, într-o postare pe o rețea de socializare, face puțină lumină la capitolul amenzilor contravenționale. Acesta susține că scrisorile cu fotografia automobilului trimise acasă șoferilor care au încălcat regulile de circulație, din partea Poliției Rutiere, nu au nicio valoare, notează NOI.md.

Avocatul își argumentează afirmația în felul următor: „Scrisoarea dă dovadă că polițistul a intentat un proces verbal contravențional, însă persoana nu este stabilită. Astfel, polițistului îi revine misiunea de a stabili persoana care s-a aflat la acel moment la volan. Din motiv că Inspectoratul de Poliție nu are resurse umane, cît și financiare pentru a merge la fiecare în parte la domiciliu, pentru a stabili persoana în cauză, ei se bazează pe onestitatea cetățenilor, care se duc de bună voie și achită amenzile”.

Tot el afirmă că, pentru ca șoferul care a încălcat regulile de circulație să achite amenda primită, este nevoie ca Poliția sa-i trimită acasă o scrisoare recomandată, nu una simplă, cum are loc de obicei. „Poliția nu are bani să plătească pentru fiecare scrisoare recomandată, care costă șapte lei. Astfel, țin să comunic că scrisorile venite în poștă sînt egale cu zero și nimeni nu va face nimic, deoarece legislația, și anume Codul contravențional este imperfect.

Termenul de prescripție al procesului verbal este de trei luni, deci dacă ei nu vă găsesc în acest timp, procesul verbal se aruncă în arhivă, deoarece nu a fost găsită persoana în cauză! Peste șase luni din momentul întocmirii Procesului verbal contravențional, punctele de penalizare sînt automat anulate!”, a conchis Valerian Mînzat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?