X 
Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Balanța comercială negativă a Moldovei cu Rusia a crescut de 1,5 ori

17 noi. 2015,, 15:45  
588 0
Отрицательный торговый баланс Молдовы с Россией вырос в 1,5 раза
Foto: companoin.ua
Balanța comercială negativă a Republicii Moldova cu Rusia, în ianuarie-septembrie 2015, a constituit 210,7 milioane de dolari SUA, fiind de 1,5 ori mai mare decît în aceeași perioadă a anului trecut. Aceasta se explică prin aceea că volumul exportului moldovenesc în Rusia, în perioada de referință, s-a redus cu 49,4% - pînă la 174,4 mil. dolari. Totodată, volumul importului din Rusia în Moldova s-a micșorat cu 20,6% și a însumat 385,1 mil. dolari, informează NOI.md.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, ponderea Rusiei în volumul total al exportului moldovenesc s-a redus de la 19,9% pînă la 12%, iar în volumul total al importului – a crescut de la 12,6% pînă la 13%. În ianuarie-septembrie 2015, Rusia a ocupat locul doi în lista celor mai mari parteneri comerciali ai Moldovei după import și export, în ambele cazuri după România.

Reducerea bruscă a exportului moldovenesc în Rusia se explică în special prin interzicerea sau interdicțiile impuse la importul pe piața rusă a producției vinicole, fructelor proaspete și conservelor din fructe și legume, precum și a cărnii din Moldova, care au fost anulate doar pentru unele companii.

Moldova exporta tradițional în Rusia produse agroalimentare (vinuri, divinuri, conserve, sucuri), iar importa din această țară preponderent resurse energetice.

Datele Biroului Național de Statistică nu includ operațiunile comercial-economice efectuate de întreprinderile din regiunea transnistreană.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?