Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1387
Preşedintele stiri: 4015

Putin ordonă crearea unei mișcări de tineret după modelul Pionierilor sovietici

30 oct. 2015,, 16:30   Externe
2729 0

Foto: rbc.ru

Președintele rus Vladimir Putin a ordonat crearea unei noi organizații de tineret menite să 'formeze caracterul' copiilor, într-un gest ce pare să reînvie defuncta Mișcare a pionierilor din epoca sovietică, transmite AFP.

Un decret semnat joi de președintele Putin prevede înființarea Mișcării ruse a elevilor, al cărei scop este acela de 'a forma caractere pe baza sistemului de valori ale societății ruse'.

În mass-media rusă au apărut imediat comentarii în care s-a făcut trimitere la Mișcarea pionierilor din era sovietică, organizație fondată de Lenin în 1922 prin care au trecut zeci de milioane de copii și care era o etapă pregătitoare pentru Komsomol, organizația tinerilor comuniști.

Obligatorie pentru copiii de la 9 la 14 ani, Mișcarea pionierilor a dispărut după căderea URSS.

Vladimir Putin a reintrodus, de la venirea sa la putere acum 15 ani, mai multe simboluri datînd din epoca sovietică, între care fostul imn sovietic avînd însă versuri adaptate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?