Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4019

Festivalul eco-cultural „Toamna de aur în lunca Prutului”, în premieră la Cahul

27 oct. 2015,, 17:00   Societate
3228 0

Festivalul eco-cultural „Toamna de aur în lunca Prutului”, în premieră la Cahul
Foto: tonstola.ru

În perioada 28-29 octombrie, la Slobozia Mare, raionul Cahul, se va desfășura, în premieră, Festivalul eco-cultural „Toamna de aur în lunca Prutului”. Evenimentul va avea loc în incinta Casei de Cultură, informează NOI.md.

Festivalul va include o expoziție gastronomică, o expoziție a meșterilor populari și un spectacol muzical cu grupurile folclorice din zonă care urmăresc promovarea și valorificarea folclorului și culturii tradiționale moldovenești.

Tot aici se va desfășura un atelier de lucru cu genericul „Constituirea rezervației biosferei Prutului de Jos”, la care vor participa experți din cadrul UNESCO. Atelierul are menirea să contribuie la conștientizarea necesității de creare a zonei biosferei și să faciliteze procesul de înființare a rezervației biosferei Prutului de Jos.

Prin acest proiect se va pune accent pe nevoia de protejare a Prutului de Jos.

Evenimentele sînt organizate de Ministerul Mediului în parteneriat cu Agenția „Moldsilva”, Consiliul raional Cahul și Rezervația Naturală „Prutul de Jos”, în cadrul proiectului „Consolidarea rețelei de arii naturale protejate pentru protejarea biodiversității și dezvoltării durabile în regiunea Delta Dunării și Prutul Inferior – Natura PAN”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?