X 
Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1386
Preşedintele stiri: 4007

Bride va efectua o vizită de lucru în Franța

8 oct. 2015,, 11:30   Economie
2415 6
Foto: protv.md
Moldova este interesată de extinderea cooperării comercial-economice cu Franța. O declarație în acest sens a făcut vicepremierul, ministrul Economiei al Moldovei, Stephane Bride, în cadrul unei întrevederi cu ambasadorul Franței în Moldova, Pascal Vagogne, principalul subiect al căreia au fost aspectele de dezvoltare a cooperării comercial-economice și aprofundarea relațiilor bilaterale între Moldova și Franța în toate domeniile, relatează NOI.md.

Potrivit comunicatului Ministerului Economiei, Stephane Bride a exprimat interesul Moldovei pentru aprofundarea și extinderea relațiilor bilaterale cu Franța, precum și s-a pronunțat pentru elaborarea și implementarea proiectelor investiționale în țara noastră, cu participarea companiilor franceze. Drept exemplu el a prezentat un șir de proiecte de succes implementate în Moldova de investitorii francezi: France Telecom – în domeniul telecomunicațiilor, Lafarge – în construcții, Lactalis și Bargues Agro Industry – în agricultură și Societe Generale – în sfera bancară.

Stephane Bride a menționat că chestiunile ce țin de extinderea cooperării comercial-economice a Moldovei și Franței vor fi incluse pe agenda discuțiilor cu omologul său francez, Emmanuel Macron, în cadrul vizitei de lucru în Franța, preconizată pentru 28-30 octombrie. Potrivit ministrului Economiei, în cadrul vizitei la Paris el se va întîlni cu reprezentanții diverselor instituții publice din Franța, precum și cu businessmenii francezi.

La rîndul său, Pascal Vagogne a reiterat interesul Franței pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale cu Moldova, menționînd existența unui potențial nevalorificat al cooperării ambelor țări în diferite domenii. Vorbind despre extinderea colaborării bilaterale și atragerea investițiilor franceze, diplomatul a specificat că autoritățile Moldovei trebuie să desfășoare o campanie mai activă privind promovarea oportunităților investiționale pentru potențialii investitori în toate domeniile, inclusiv pe calea unei prezentări mai operative a planului reformelor prevăzute pe termen scurt, mediu și lung.

Pascal Vagogne a specificat că vizita lui Stephane Bride la Paris va fi o oportunitate bună pentru companiile și oamenii de afaceri din Franța pentru a afla din prima sursă despre Moldova, proiectele de reformare și dezvoltarea economiei ei.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în ianuarie-iunie 2015 exporturile în Franța au constituit 22,3 milioane de dolari, ceea ce este cu 16,4 la sută mai mult decît în perioada similară a anului trecut. Franței îi revin 2,25 la sută din totalul exporturilor din Moldova.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?