X 
Eurovision stiri: 516
Cazul Filat stiri: 349
Transnistria stiri: 1427

Președinția afgană: Șeful forțelor internaționale din Afganistan a oferit condoleanțe, nu scuze

4 oct. 2015,, 02:00   Externe
4010 2

Foto: presstv.com

Comandantul american al forțelor internaționale din Afganistan, generalul John Campbell, a oferit sâmbătă condoleanțe, nu scuze președintelui afgan după ce un spital al organizației umanitare Medici fără Frontiere (MfF) a fost bombardat, a anunțat biroul de presă al președintelui afgan, citat de Reuters.

Biroul de presă al președintelui afgan transmisese anterior că generalul de armată John Campbell i-a cerut scuze președintelui afgan Ashraf Ghani, dar ulterior și-a retractat declarația. O purtătoare de cuvânt a coaliției internaționale nu a putut confirma imediat dacă generalul Campbell i-a telefonat președintelui Ghani.

În bombardamentele despre care se crede că au fost efectuate de SUA și care au avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă asupra spitalului aparținând organizației umanitare Medici fără Frontiere, și-au pierdut viața 19 persoane — 12 angajați ai spitalului și șapte pacienți, printre care trei copii, iar cel puțin 37 de oameni au fost răniți.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?