Transnistria stiri: 1391
Preşedintele stiri: 4027

McCain: Raidurile aeriene efectuate de Rusia în Siria au vizat insurgenţi antrenaţi de CIA

1 oct. 2015,, 20:00   Externe
5077 8

Foto: kronpress.ro

Raidurile aeriene efectuate de Rusia în Siria au vizat membri ai grupului insurgent Armata Siriană Liberă (ASL), antrenaţi de Agenţia Centrală de Informaţii (CIA), acuză senatorul republican american John McCain, citat de CNN. "Pot confirma la modul absolut că raidurile aeriene au vizat recruţi ai Armatei Sirien Libere înarmaţi şi antrenaţi de CIA; ştim situaţia, pentru că avem oameni pe teren", a declarat McCain, şeful Comisiei pentru Forţele Armate din Senatul Statelor Unite.

"Raidurile iniţiale au vizat indivizi şi grupuri finanţate şi antrenate de CIA, încălcând orice tip de cooperare; este vorba de un efort al preşedintelui Vladimir Putin de a susţine regimul Bashar al-Assad", a spus McCain.

Rusia a negat că avioanele sale au bombardat alte obiective decât cele ale grupării Stat Islamic în Siria, ministrul de Externe Serghei Lavrov precizând că nu are date despre victime civile, în timp ce Ministerul Apărării a dat publicităţii imagini din timpul raidurilor. Aviaţia militară rusă a efectuat miercuri 20 de raiduri aeriene în sud-vestul Siriei, distrugând opt poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic, conform Ministerului rus al Apărării. Statele Unite au exprimat preocupare privind raidurile aeriene efectuate de Rusia în Siria, avertizând că intervenţia rusă nu va contribui la soluţionarea conflictului.

Avioane militare ruse au efectuat, miercuri, primele raiduri aeriene în Siria, vizând poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic. Potrivit unor surse din cadrul Ministerului rus al Apărării, aviaţia militară rusă a atacat poziţii teroriste din zona oraşului Homs, în sud-vestul Siriei. Conform unui oficial sirian, raidurile aeriene au vizat periferia oraşului Homs, în sud-vestul Siriei, o zonă ocupată de membri ai Armatei Siriene Libere (ASL), una dintre forţele militare ale opoziţiei siriene. "În această zonă nu sunt deloc terorişti", a declarat sursa citată.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 250.000 de morţi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?