Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4042

Platforma „DA” îndeamnă partidele politice să nu zădărnicească acţiunile de protest

24 sep. 2015,, 16:15   Politică
36772 3
Платформа DA призывает партии не мешать акциям протеста
Foto: infotag.md
Platforma Civică "Demnitate şi Adevăr" (DA) îndeamnă partidele politice "să nu zădărnicească acţiunile de protest şi să nu încerce obţinerea unor dividende politice din acestea". Îndemnul a fost lansat joi, în PMAN, de către purtătorul de cuvînt al Consiliului Marii Adunări Naţionale (CMAN), Vasile Năstase.

"Noi am anunţat din start că protestele sînt o acţiune civilă. Partidele politice şi susţinătorii lor, care intenţionează să participe la acţiuni, se pot alătura manifestanţilor noştri, dar să nu le pună beţe în roate", a spus Năstase.

Vorbind joi, în piaţă, juristul Stanislav Pavlovschi a declarat că autorităţile îşi doresc să înlocuiască adevăratele proteste cu altele mai controlabile, precum şi să înlocuiască unii funcţionari cu alţii – la fel de servili.

"Noi nu vom admite înlocuirea unor funcţionari cu alţii, care servesc oligarhii. Funcţiile de conducere trebuie deţinute de persoane care se bucură de încredere deplină din partea cetăţenilor. Doar cei care vor susţine examenul lustraţiei populare pot ocupa funcţii în organele de stat", a subliniat Pavlovschi.

Liderii manifestanţilor din centrul Chişinăului nu au vorbit despre conflictul cu Partidul Nostru şi Partidul Socialiştilor privind ora şi locul acţiunilor de protest.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?