Eurovision stiri: 524
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1429
Preşedintele stiri: 4014

Tot mai multe sate vor avea propriile posturi de pompieri

22 aug. 2015,, 14:15   Societate
3168 0

Foto: dse.md

114 posturi teritoriale de salvatori şi pompieri urmează să fie amenajate, pînă în 2020, în localităţile rurale din ţară. Potrivit unui proiect elaborat de Ministerul de Interne, acestea vor fi administrate de autorităţile publice locale.

"Numai în anul curent, avem şapte ieşiri la incendii propriu-zise şi nouă incendii la iarbă urcată, gropi de gunoi şi alte incendii nesemnificative. Postul de salvatori, fiind amplasat în satul Taraclia, are în raza de intervenţie cinci localităţi care sînt în apropiere de Taraclia, iar populaţia totală constituie în jur de 13 mii de locuitori", a povestit şeful Direcţiei Situaţii Excepţionale Căuşeni, Oleg Ţăbîrnă.

Printre localităţile în care vor fi deschise astfel de posturi sînt şi satele Vozneseni şi Tomai, din raionul Leova, Mileşti, Cristeşti şi Zberoaia, din raionul Nisporeni, comuna Getlova, din raionul Orhei, şi satul Cuizăuca, din raionul Rezina.

Pentru întreţinerea anuală a unui post teritorial de salvatori şi pompieri sînt necesare peste 270 de mii de lei.

Datele statistice arată că, anul trecut, pe teritoriul ţării au avut loc 1890 de incendii, care au produs pagube materiale în valoare de aproape 66 de milioane de lei. Numărul este în creştere cu 8 la sută comparativ cu anul 2013. În urma incendiilor, 118 oameni au murit, iar 53 au fost răniţi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?