X 
Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1386
Preşedintele stiri: 4009

Boțan: Prețul trebuie să-l plătească Valeriu Streleț

18 aug. 2015,, 11:20   Politică
9337 4

Foto: nr2.ru

Guvernul condus de Valeriu Streleț se află într-o situație extrem de dificilă, pentru că trebuie să îndeplinească, în avans condițiile FMI, pentru acordarea asistenței financiare. Opinia aparține directorului executiv al Asociația ADEPT, Igor Boțan, și a fost exprimată în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, notează NOI.md.

În opinia lui Igor Boțan, guvernul actual trebuie să adopte deciziile proaste, dar necesare, astfel încît la eventualele alegeri, ordinare sau anticipate, cetăţenii să ştie cine sînt «eroii», care au adus Republica Moldova pe muchie de prăpastie.

“Acum domnul Streleț a preluat frîiele guvernării și anticipează măsurile care trebuie oricum luate și care au fost enunțate încă la sfîrșitul lunii martie, începutul lunii aprilie, atunci cînd delegațiile instituțiilor respective au discutat aici, la Chișinău. Preţul trebuie să-l plătească Valeriu Streleţ cu echipa lui guvernamentală şi cu cei care stau în spate, în special liderii celor trei partide. De aceea, atunci cînd cetăţenii se revoltă, ei sînt în drept să facă acest lucru, dar ei trebuie să înţeleagă că pietrele de moară care vor sta, eventual, pe mormîntul politic al acestor partide trebuie să fie gravat cu uneltele guvernului Streleţ. Transformarea miliardului furat în datorie de stat, toată lumea trebuie să ştie cine a făcut acest lucru , a explicat Boțan.

Potrivit analistului politic, actualul executiv trebuie lăsat să adopte deciziile nepopulare cerute de donatorii internaționali, pentru ca mai apoi să fie taxat pentru dezastrul social în care a adus țara.

„Într-o societate în tranziție, dacă cetățenii nu se manifestă public, nu se revoltă, ei vor fi călcați în picioare de clasa politică, oricare ar fi ea. Chiar dacă aceasta, pe care o avem astăzi la guvernare, va fi schimbată, cu una presupusă bună, curată, ea va luneca spre oligarhie, spre același comportament, pe care îl avem astăzi de la actuala clasă politică. De aceea, această stare de revoltă permanentă în perioada de tranziție trebuie să fie ceva absolut normal pentru societatea moldovenească”, a mai adăugat expertul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?