X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4017

Persoane înarmate au deschis focul asupra consulatului Statelor Unite din Istanbul

10 aug. 2015,, 15:15   Externe
2570 0

Foto: agerpres.ro

Două persoane înarmate au deschis focul luni asupra consulatului Statelor Unite din Istanbul, declanşînd un schimb de focuri cu poliţia, înainte de a fugi, relatează presa turcă, citată de Associated Press în pagina electronică.

Potrivit agenţiei oficiale Anadolu, poliţia a reţinut ulterior o persoană care are legătură cu atacul. Agenţia privată de presă Dogan a relatat că o femeie, care ar fi unul dintre atacatori, a fost rănită în schimbul de focuri cu poliţia şi a fost prinsă în interiorul unei clădiri din apropiere, unde se ascunsese. Nicio altă persoană nu a fost rănită în urma atacului.
Ambasada SUA din Turcia a anunţat că oficialii americani cooperează cu autorităţile turce pentru a investiga incidentul. Consulatul va rămîne închis pentru public pînă la noi ordine, a precizat ambasada.

Poliţişti turci dotaţi cu arme automate au blocat străzile care duc spre consulat, deşi clădirea este intactă.

Anterior, în cursul nopţii de duminică spre luni, un atac cu bombă a fost comis la o secţie de poliţie din Istanbul, în urma căruia au fost răniţi trei poliţişti şi şapte civili şi a izbucnit un incendiu care a determinat prăbuşirea parţială a clădirii cu trei etaje. Poliţia a precizat că atacatorii au detonat o maşină-capcană în apropierea secţiei. Ulterior, persoane necunoscute au tras focuri de armă asupra poliţiştilor care inspectau scena exploziei, declanşînd un nou schimb de focuri cu poliţia, care s-a soldat cu moartea unui poliţist şi a doi atacatori.

Atacurile intervin în contextul intensificării violenţelor între forţele de securitate turce şi rebelii din cadrul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK). Turcia şi-a asumat de asemenea un rol mai activ împotriva militanţilor grupării Stat Islamic.

În 2013, un atac sinucigaş cu bombă a vizat ambasada SUA din Ankara, provocînd moartea unui agent de securitate turc şi a altei persoane. Atentatul a fost revendicat de gruparea de extremă-stînga Partidul Revoluţionar pentru Eliberarea Poporului (DHKP-C).

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?