Transnistria stiri: 1392
Preşedintele stiri: 4029

Vor putea oare lucrătorii noștri migranți s-ă primească pensii în Italia?

5 aug. 2015,, 09:45   Societate
4069 1

Foto: trm.md

Relaţiile moldo-italiene sînt foarte bune, iar în fază de negocieri se află alte mai multe acorduri importante pentru cele două ţări. Afirmaţia a fost făcută de către Stela Stîngaci, ambasadoarea Republicii Moldova în Italia, în cadrul emisiunii „Loc de dialog” de la postul public „Radio Moldova”, transmite IPN.

Potrivit ambasadoarei, la etapa actuală sînt în vigoare 35 de acorduri bilaterale moldo-italiene. „Avem un acord ce ţine de protejarea investiţiilor. Este foarte important, deoarece Italia ocupă locul doi printre investitorii străini în Republica Moldova. Consider important şi acordul ce ţine de convertirea permiselor de conducere. Astfel, moldovenii plecaţi în Italia nu sînt puşi în situaţia de a susţine examene pentru obţinerea permiselor de conducere. Este în fază de negocieri un acord privind recunoaşterea reciprocă a actelor de studii”, a menţionat Stîngaci.

Ambasadoarea Republicii Moldova în Italia a precizat că cel mai important acord aflat în fază de negocieri se referă la protecţia socială a moldovenilor care muncesc în Italia. „Punctul forte din acest acord este ca cetăţenii Republicii Moldova care lucrează în Italia să poată primi pensii la bătrîneţe. Atestăm o deschidere semnificativă, dar există şi multe rezerve din partea Guvernului italian, care va trebui să achite bani de la buget. Dar noi vom insista. Moldovenii au făcut sacrificii ca să muncească în Italia, în special femeile, care constituie două treimi din rîndul conaţionalilor noştri de pe peninsulă”, a spus Stîngaci.

Stela Stîngaci a mai comunicat că are asigurări că în timpul apropiat Parlamentul de la Roma va ratifica Acordul de asociere a Republicii Moldova cu UE. „Italia a susţinut şi susţine Republica Moldova în parcursul european. Avem în persoana Italiei un susţinător fără rezerve”, a declarat ambasadoarea.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?