X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 505

Poroşenko: „Rusia ar putea ataca Finlanda, ţările baltice sau state de la Marea Neagră”

3 aug. 2015,, 11:15   Externe
4712 13

Foto: atn.ua

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a cărui ţară se confruntă cu un conflict în estul separatist prorus, a declarat, într-un interviu acordat la sfîrşitul săptămînii trecute publicaţiei austriece Kurier, că şi alte state ar putea face obiectul unei agresiuni din partea Federaţiei Ruse, relatează luni agenţia de presă Unian.

‘Putin va avansa atît de mult, cît îi vom permite noi – atît Ucraina, cît şi lumea întreagă. Este posibil să fie atacată Finlanda? Da, e posibil. Ar putea ataca el ţările baltice? Da. Statele de la Marea Neagră? Da. Ne luptăm în Donbas nu numai pentru independenţa ţării noastre, dar şi pentru democraţie, libertate şi securitate în Europa’, a afirmat Petro Poroşenko.

Acţiunile militare din Donbas, a estimat preşedintele ucrainean, ar putea fi doar începutul ocupaţiei ruse şi există o serie de direcţii în care Rusia ar putea lansa o ofensivă.

Federaţia Rusă este capabilă să ocupe ţările baltice – Letonia, Lituania şi Estonia – şi să ajungă în capitala Ucrainei în decurs de două zile, avertizase generalul ceh Petr Pavel, preşedinte al Comitetului Millitar al NATO, înainte de preluarea acestei funcţii – cea mai înaltă funcţie militară din Alianţa Atlantică -, la 1 iunie 2015.

Pe fondul ameninţării ruse, ministrul american al apărării, Ashton Carter, a anunţat la 23 iunie decizia Statelor Unite de a plasa preventiv tancuri şi armament greu în Europa de Est şi Centrală pentru asigurarea aliaţilor din regiune de sprijinul lor.

Astfel, Finlanda a anunţat recent măsuri de întărire a securităţii în jurul insulelor Aland – provincie autonomă – ca urmare a înrăutăţirii situaţiei geopolitice din regiunea Mării Baltice. Forţele armatei finlandeze se pregătesc pentru cazul apariţiei aici a ‘omuleţilor verzi’ – aşa cum au fost denumiţi militarii ruşi care au apărut în Crimeea înainte de anexarea peninsulei de către Rusia, din cauză că purtau uniforme (de camuflaj) fără însemne.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?