Eurovision stiri: 521
Cazul Filat stiri: 349
Transnistria stiri: 1428
Preşedintele stiri: 4012

Kievul dezminte: Gruparea Pravîi Sektor nu a instalat un punct de control la segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene

21 iul. 2015,, 14:50   Externe
7373 2

Foto: ruvr.ru

Membrii grupării ultranaţionaliste ucrainene Pravîi Sektor nu au reuşit să instaleze un punct de control la graniţa cu Transnistria. Declaraţia a fost făcută de un purtător de cuvînt al Serviciului de frontieră din sudul Ucrainei.

„Persoane care s-au prezentat drept activişti ai Pravîi Sektor au venit la punctul de control Timkovo pe 17 iulie. Ei le-au oferit poliţiştilor de frontieră ajutorul lor la apărarea frontierei şi combaterea contrabandei. Comandantul punctului de control le-a recomandat să ceară permisiunea unui organism superior. Ulterior, ei au ridicat steagurile organizaţiei lor, s-au fotografiat cu aceste steaguri în faţa punctului de control şi au plecat”, a menţionat purtătorul de cuvînt, informează tass.ru.

Precizăm că formaţiunea paramilitară, implicată în protestele violente care au condus la înlăturarea regimului prorus Viktor Ianukovici la începutul lui 2014 şi în conflictul separatist din estul Ucrainei, refuză predarea armelor, argumentînd că vrea să oprească traficul ilegal cu ţigări spre Ungaria şi Slovacia, în contextul în care contrabanda i-ar îmbogăţi pe politicienii ucraineni.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?