„Astăzi, Moldova nu ar fi admisă în Consiliul Europei”

Foto: noi.md

Xenia Florea

Acum 20 de ani, Republica Moldova a devenit membru al Consiliului Europei. Însă Chişinăul oficial parcă nu a observat această aniversare. Nu a fost organizată nicio manifestaţie festivă de amploare cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la aderarea la una dintre cele mai vechi şi influente organizaţii internaţionale de pe continentul european.

De fapt, autorităţile nici nu prea au ce sărbători. Spre deosebire de Bruxelles, la Strasbourg Moldova nu este considerată o istorie de succes, fapt menţionat cu text deschis în octombrie 2013, cînd, în pofida tuturor eforturilor Chişinăului, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a înaintat autorităţilor moldovene 33 de puncte de acuzare şi a refuzat să treacă Moldova la etapa postmonitorizare.

”Moldova este ceva deosebit”

Republica Moldova a aderat la Consiliul Europei pe 13 iulie 1995 – prima dintre primele state postsovietice. Şi a devenit cea de-a 36 ţară-membră (astăzi în CE sînt 47 de state).

Precum îşi amintea ex-preşedintele Petru Lucinschi, „noi am fost primiţi foarte călduros, delegaţia a fost salutată în picioare. Eu ţin minte lacrimile din ochii oamenilor noştri – noi nu am mai simţit demult o asemenea mîndrie. Am fost inspirați de faptul că am făcut un asemenea pas important spre recunoașterea normelor europene ale democrației. Eram felicitați sincer. Într-adevăr, am susținut un examen dificil – toți se străduiau să înțeleagă cine sîntem? Iar noi am demonstrat că Moldova este parte a Europei unite”.

Însă euforia nu a durat mult. După aderarea oricărui stat la Consiliul Europei, unul dintre organele ei principale – Adunarea Parlamentară – urmărește cum noul membru își îndeplinește obligațiile asumate. De aceasta se ocupă Comisia de monitorizare. La momentul actual, sub monitorizarea CE, în afară de Moldova, se află Azerbaidjanul, Albania, Armenia, Bosnia și Herțegovina, Georgia, Rusia, Serbia și Ucraina. Alte cinci state au fost transferate la etapa de postmonitorizare.

Republica Moldova se află sub monitorizarea CE din 1997, iar aceasta este cea mai lungă perioadă de monitorizare din istoria monitorizării Consiliului Europei. La sfîrșitul anilor 90, Republica Moldova se afla la un pas de la anularea procedurii de control. Însă criza din 1999-2000, cînd Petru Lucinschi, fiind în conflict cu Parlamentul, a decis să modifice Constituția și să extindă competențele președintelui, a condus la faptul că Moldova, în locul anulării monitorizării, a fost introdusă în lista țărilor cu probleme.

Despre trecerea la perioada postmonitorizare, pe parcursul întregului lor mandat au pledat activ comuniștii. Pe timpul aflării lor la putere, Consiliul Europei participa cu mult mai activ decît în prezent la viața internă a Republicii Moldova, uneori, practic, forțînd Chișinăul.

Coraportorul Consiliului Europei pentru Moldova Josette Durrieu era „geniul rău” al autorităților moldovenești. „Încă nu e excelent”, dar deja e mult mai bine”, declara ea pe un ton de mentor în cadrul uneia dintre vizitele sale. Iar ajungînd altă dată la Chișinău, ea a spus că „Moldova este ceva deosebit în Europa, deoarece la putere se află Partidul Comuniștilor”.

Consiliul Europei cerea mai mult de la conducerea comunistă, fapt ce irita Chișinăul. „Parlamentul se alege în Moldova, nu la Strasbourg. La urma urmei, noi trebuie să ne respectăm”, a declarat indignat, în iunie 2002, vicepreședintele Parlamentului Vadim Mișin, cînd liderul alianței omonime, Dumitru Braghiș, a propus excluderea de pe ordinea de zi a unor proiecte de lege și trimiterea lor pentru expertiză la Strasbourg.

Iar președintele Vladimir Voronin, comentînd solicitarea APCE de a reorganiza compania de stat „Teleradio-Moldova” într-o instituție publică a audiovizualului, în același 2002 a declarat că conducerea republicii nu poate „să-i asculte permanent pe cei care se află departe de Moldova și nu cunosc doleanțele poporului”.

Anul 2002, în general, a fost unul dramatic pentru Chișinău. Protestele în masă, conduse de Iurie Roșca, care pleda împotriva „rusificării” Moldovei (introducerea cursului de Istoria Moldovei în locul Istoriei românilor și studierea limbii ruse din clasa I în școlile cu predare în limba de stat). Orășelul de corturi din centrul Chișinăului, ce bloca circulația transportului. Lozincile „Comuniștii la gunoi!”, „Demisa guvernului!”, „Alegeri noi!”. Dispariția misterioasă a adjunctului lui Roșca pe linie de partid, Vlad Cubreacov, care s-a găsit foarte repede, după ce treaba a fost făcută. Explozia de la oficiul ziarului „Comunistul”, în urma căreia a fost rănit la cap paznicul, în vîrstă de 70 de ani, care se afla în clădire.

În final, APCE a condamnat dur Chișinăul. Și în mod benevol-obligatoriu i-a recomandat să înregistreze Mitropolia Basarabiei, să prezinte pentru expertiza juridică la CE noul cod penal și cel de contencios administrativ, să prezinte companiei de stat „Teleradio-Moldova” statutul de organizație publică, să asigure independența puterii judiciare, să anunțe moratoriu la acțiunile ce țin de studierea istoriei și limbii.

Pentru înregistrarea Mitropoliei Basarabiei şi conferirea statutului de instituţie publică pentru compania „Teleradio-Moldova”, în pofida caracterului de recomandare a rezoluţiilor APCE, a fost stabilit un termen concret – 31 iulie 2002.

Şi Chişinăul a capitulat. Inclusiv din cauză că copreşedintele grupului de cooperare Republica Moldova Uniunea Europeană Jan Marinus Wiersma a dat de înţeles că autorităţile moldoveneşti riscă perspectivele integrării europene a Republicii Moldova în cazul ignorării rezoluţiilor APCE.
În vizorul Consiliului Europei

În 2005, cînd cu ocazia aniversării a 10-a a aderării Republicii Moldova la Consiliul Europei la Chişinău a sosit secretarul general al CE, Terri Davis, Vladimir Voronin a promis că Moldova îşi va îndeplini toate obligaţiile asumate în momentul aderării şi a concretizat şi termenele.

Următoarea promisiune de acest fel a fost făcută de către preşedintele Voronin în 2009. Atunci el i-a conferit lui Terri Davis „Ordinul de Onoare”, „pentru contribuţia la construcţia statului de drept în Moldova şi sprijinul acordat pentru reforma sistemului judecătoresc al ţării”.

Chişinăul şi după venirea la putere a Alianţei pentru Integrare Europeană a „amenințat” că își va achita restanţele. În total, după aderarea la Consiliul Europei, Republica Moldova şi-a asumat 19 obligaţii.

Din 1994, toate statele ce deveneau membre ale CE erau obligate să ratifice timp de un an Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului. Mai ales protocolul nr.6 privind abolirea pedepsei cu moartea. Noii membri, de asemenea, trebuiau imediat să semneze şi să ratifice Convenţia Europeană pentru Prevenirea Torturilor şi Carta europeană socială.

Cu ratificarea documentelor de bază ale CE Chişinăul nu a avut probleme, însă realizarea altor obligaţii lasă de dorit. Mai ales, în partea ce ţine de respectarea principiilor democratice, a drepturilor omului, libertății de exprimare, condiţiile de detenţie în instituţiile penitenciare, precum şi reforma sistemului judecătoresc şi a procuraturii.

Totuşi, autorităţile liberal-democratice din Moldova considerau că direcţia lor proeuropeană constituie deja un argument forte şi insistau asupra anulării procedurii de monitorizare, demonstrînd că mecanismul de control a fost epuizat.

În septembrie 2012, în carul conferinţei de la Strasbourg a preşedinţilor de parlament ai ţărilor Consiliului Europei, Marian Lupu, menţionînd că Republica Moldova corespunde tuturor cerinţelor democratice, a declarat că „moldovenii sînt europeni, iar acesta este un motiv mai profund decît dobîndirea prosperităţii, pentru care Chişinăul solicită scoaterea Moldovei de sub controlul Consiliului Europei”.

Însă, în pofida activităţii furtunoase din culise a autorităţilor moldoveneşti, deputaţii europeni nu s-au sensibilizat. În octombrie 2013, după prezentarea în APCE a raportului privind îndeplinirea obligaţiilor asumate de Republica Moldova, Adunarea Parlamentară a hotărît ca Moldova să rămînă sub monitorizare. Iar în perioada de postmonitoring va trece doar atunci cînd va demonstra un progres real în reforme.

Raportul şi proiectul de rezoluţie privind Moldova au avut un caracter foarte critic. Autorii documentului au fost coraportorii APCE pentru Moldova – norvegiana Liz Christoffersen şi deputatul polonez Piotr Vah. Ei au constatat că şi după 18 ani de la aderarea la Consiliul Europei, Moldova se confruntă cu probleme în domeniul democraţiei, drepturilor omului, supremaţiei legii şi rămîne „cea mai săracă ţară din Europa”.

În total, documentul conţinea 33 de pretenţii-recomandări faţă de autorităţile de la Chişinău. Astăzi acestea ar fi fost cu mult mai multe.

Fostul reprezentant permanent al Republicii Moldova la Consiliul Europei Alexei Tulbure scria recent pe reţelele sociale: „Am fost invitat la Radio Moldova să vorbesc cu ocazia aniversării a 20-a a aderării Moldovei la Consiliul Europei. La un moment dat mi-am dat seama că, să fi încercat Moldova să adere astăzi la acest for internațional, nu era acceptată. Stat captiv, justiție inexistentă, drepturile omului călcate în picioare. În 1995 corespundeam mai mult rigorilor CoE”.

Moldova în CE

Pentru participarea la Consiliul Europei, Moldova achită anual cotizaţii de membru. În 2015, acestea au constituit 343.888,92 euro.

Principalele instituţii ale CE sînt: Comitetul de miniştri, Adunarea Parlamentară, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Instituţii consultative – Congresului Puterilor Locale şi Regionale, Comisia de la Veneţia.

Comitetul de Miniştri este organul de conducere al Consiliului Europei. Din acesta fac parte miniştrii de externe ai ţărilor-membre şi reprezentanţii diplomatici permanenţi ai acestora la Strasbourg. Preşedinţia în CM are loc conform principiului de rotaţie, în ordinea alfabetului englez şi se schimbă o dată la 6 luni. Republica Moldova a condus Consiliul de Miniştri în noiembrie 2003.

La Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Moldova este reprezentată de o delegaţie din 5 reprezentanţi de bază şi 5 deputaţi „de rezervă”. Sesiunile APCE, de regulă, durează o săptămînă şi au loc de patru ori pe an.

Diurnele şi cheltuielile de deplasare pentru delegaţii naţionali sînt achitate de parlamentele ţărilor pe care le reprezintă. De aceea, remunerarea muncii deputaţilor în APCE diferă foarte mult.

Cu cîţiva ani în urmă, delegaţii moldoveni primeau circa 60 de euro pe zi, iar acum – aproximativ 120 de euro. În plus, lor li se achită cazarea la hotel. Potrivit fostului membru al delegaţiei naţionale la APCE Grigore Petrenco, parlamentarii moldoveni, venind la Strasbourg, se opreau într-un hotel de 4 stele, în care cazarea costa 100 de euro pe noapte. Însă cînd conducătorul delegaţiei a devenit deputata PL Ana Guţu, acest hotel ei nu i-a plăcut şi ea a insistat ca delegaţia naţională să fie cazată în Hilton, cu 150 de euro pe noapte. Pe timpul mandatului său de deputat, Guţu în general s-a remarcat prin cerinţe exagerate. În vara anului 2013, spre exemplu, ea a calificat drept „ruşine” salariile deputaţilor şi a cerut un salariu „ca în Europa”.

Republica Moldova are relaţii „speciale” şi cu altă subdiviziune instituţională a Consiliului Europei – Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. În 2014, la CEDO au fost depuse şi admise spre examinare 1105 plîngeri de la cetăţenii moldoveni. Anul trecut, curtea de la Strasbourg a emis 24 de decizii contra Moldovei. În 21 de cazuri CEDO a stabilit încălcări şi a obligat Moldova să achite compensaţii părţii vătămate.