X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4017

Angela Merkel, pusă în dificultate în fața unei refugiate în lacrimi

16 iul. 2015,, 23:00   Externe
5152 5

Foto: agerpres.ro

Cancelarul german Angela Merkel a părut stânjenită miercuri seară în timpul unei dezbateri televizate, unde s-a văzut confruntată cu o tânără palestiniană ce a izbucnit în lacrimi pentru că i s-a respins cererea de azil și trebuie să părăsească Germania, relatează AFP. Dezbaterea a fost organizată în orașul Rostock de televiziunea publică regională în cadrul unei campanii guvernamentale de 'dialog cu cetățenii', iar scena a provocat numeroase reacții pe rețelele de socializare.

Adresându-se cancelarului, adolescenta palestiniană, al cărei prenume este Reem, explică într-o germană fără accent că trece printr-un moment greu după ce familia ei se află acum în situația de a se întoarce în Liban, țara pe care a părăsit-o cu patru ani în urmă. 'Și eu am proiecte, vreau să studiez, este cu adevărat o dorință, un obiectiv pe care vreau să-l ating. Și chiar este neplăcut să văd cum alții își pot savura existența, iar eu nu mă pot bucura de acest lucru alături de ei', spune tânara, cu o voce timidă.

'Înțeleg', i-a răspuns Angela Merkel. 'Politica este uneori dură (...) Tu te afli acum în fața mea și ești o persoană extrem de simpatică, dar și tu știi că în taberele de refugiați din Liban sunt mii și mii' de oameni, a adăugat șefa guvernului german. 'Iar dacă noi spunem acum: puteți să veniți cu toții (...), nu vom reuși să facem față, suntem în fața unei dileme', a argumentat mai departe cancelarul, care a continuat să vorbească timp de câteva secunde și s-a oprit când a văzut că fata a început să plângă.

'Hai că te-ai descurcat bine', i-a spus atunci Angela Merkel, lăsând impresia că a crezut că tânăra fată timidă s-a emoționat pentru că a intervenit în dezbatere. Atunci a reacționat și moderatorul, care i-a spus șefei executivului: 'Cred mai degrabă că acest lucru se întâmplă din cauza situației foarte grea'.

'Știu (...) și de aceea voiam și eu să o consolez', a replicat Angela Merkel în timp ce se apropia de tânăra fată pentru a o mângâia pe umăr, dar fără să lase microfonul din mână. După această scenă, hashtag-ul #Merkelstreichelt ('Mângâierea lui Merkel') a dominat joi postările în limba germană pe Twitter. O parte a mass-media și unii internauți consideră că respectiva secvență este o dovadă a insensibilității cancelarului german, în timp ce alții cred că orice altă personalitate politică ar fi fost pusă în dificultate într-o situație similară și că Angela Merkel a dat totuși dovadă de umanitate, pentru că nu a mințit auditoriul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?