Transnistria stiri: 1392
Preşedintele stiri: 4032

Leancă: Pentru combaterea corupției sînt necesari 30-40 de judecători și procurori din UE

14 iul. 2015,, 09:00   Politică
3440 7
Foto: gagauzmedia.md
„Ținînd cont de experiența Țărilor Baltice și a României, eu nu văd o altă cale de combatere a corupției în țara noastră decît utilizarea asistenței și presingului din partea UE. Altfel noi nu vom putea să reformăm sistemul nostru judiciar pentru a recîștiga încrederea oamenilor, investitorilor și partenerilor noștri străini, așa cum se întîmplă în prezent în România”, a declarat în cadrul unui interviu acordat postului de televiziune RTR-Moldova, ex-premierul Iurie Leancă, citat de NOI.md.

În opinia lui, ne împiedică faptul că avem o țară mică, în care toți angajații din sistemul judiciar sînt cumetri, frați, au învățat împreună la facultatea de drept etc. Trebuie să schimbăm acest sistem pentru a nu clarifica în orice caz dacă au fost plătiți bani sau nu au fost, a avut loc un act de corupție sau nu a avut loc.

„În cazul unui sistem corect nu are nicio importanță cum te numești. Dacă ai furat, trebuie să ajungi la închisoare. Pentru a obține acest lucru, pentru aceasta aici timp de cîțiva ani trebuie să se afle judecătorii și procurorii din Uniunea Europeană, dar nu pentru a adopta decizii în locul ai-noștrilor, ci pentru a-i ajuta să facă ordine”, s-a arătat convins fostul premier.

„De un an întreg am susținut negocieri pe marginea acestui fapt și în luna decembrie a anului trecut am obținut un acord principial din partea celor mai importanți demnitari ai Europei pentru desemnarea aici a unui reprezentant înalt al UE pentru reformarea sistemului judiciar, care ar aduce aici o misiune din 30-40 de persoane, judecători și procurori, fie chiar și pensionari. Dar aici această idee nu s-a bucurat de susținere”, a mărturisit Iurie Leancă.

„Am impresia că aceste două partide și liderii lor mizează pe faptul că chiar dacă ele nu vor efectua reformele, Occidentul oricum ne va ajuta, deoarece noi, chipurile, sîntem prooccidentali. Unul dintre președinții SUA vorbea despre liderul uneia dintre țările din America Latină în felul următor: „Este un fiu de cățea, dar e al nostru fiu de cățea”. Ei au greșit crezînd că și în cazul nostru cineva gîndește despre noi la fel. De-altfel, de ce ei în acest an nu au obținut niciun cent? Deoarece nu au efectuat nicio reformă, de care nu Occidentul are nevoie, ci noi”, a punctat politicianul.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?