X 
Eurovision stiri: 515
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1385
Preşedintele stiri: 4005

Filat a discutat cu Nuland problema de formare a guvernului

11 iul. 2015,, 09:45   Politică
3808 6
Foto: gagauzmedia.md
Acum trei zile Deschide.MD anunța că Vlad Filat va merge în Croația pentru a se întâlni cu subsecretarul de stat de la Washington, Victoria Nuland, pentru a o convinge că el merită că devină din nou premier.

La scurt timp după publicarea știrii, am fost contactați de purtătorul de cuvânt a PLDM, Larisa Manole, care a insistat să ne convingă că am difuzat un fals, pentru că Filat nu va avea nicio întrevedere cu Nuland. De fapt, ei au mințit, nu Deschide.md, pentru că întrevederea, pur și simplu, a fost amânată cu trei zile.

Agerpres anunță că Victoria Nuland va avea un turneu european, în cadrul căruia va efectua vizite oficiale în Croația, Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Kosovo, Macedonia, Serbia și Ucraina.

Cu această ocazie, Vlad Filat a luat azi dimineață, la ora 06:00, un avion charter direct din Chișinău, pentru a merge în Croația. Deci, putem cu ușurință deduce că întrevederea va avea loc.

Surse din cercurile apropiate politicianului liberal-democrat ne-au comunicat că acesta a fost ”invitat” să prezinte argumente care ar putea s-o convingă pe Victoria nuland că el nu este implicat în furtul de la BEM și că anume el este cea mai bună candidatură la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. Asta după ce oficialii europeni prezenți la summit-ul de la Riga și-ar fi exprimat aceeași neîncredere în privința lui Vlad Filat.

Prin urmare, se pare că, atât europenii, cât și americanii îi vor cere să renunțe la această ambiție politică.

Am încercat și de această dată să obținem o confirmare oficială a acestei informații de la PLDM, însă nimeni dintre cei contactați nu ne-a răspuns la telefon, inclusiv Larisa Manole, purtător de cuvânt a formațiunii.

Pe această cale îi amintim domnului Vlad Filat că recent i-am adresat o solicitare oficială, prin care i-am cerut poze de la întrevederile pe care le va avea. Îl rugăm respectuos ca și de această dată să fie la fel de receptiv ca și atunci când s-a întâlnit cu amicul său Mihail Saakașvili, pentru a-și da plus valoare personalității sale.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?