Transnistria stiri: 1392
Preşedintele stiri: 4030

Societatea Vînătorilor şi Pescarilor nu este de acord cu propunerile Guvernului

9 iul. 2015,, 16:00   Societate
6524 2
Общество охотников и рыболовов Молдовы не согласно с предложениями правительства по сезону охоты на 2015-2016 годы
Foto: infotag.md
Societatea Vînătorilor şi Pescarilor din Republica Moldova (SVPM) nu este de acord cu propunerea Guvernului cu privire la sezonul de vînătoare pentru 2015-2016. Despre aceasta a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă la agenţia "Infotag", preşedintele consiliului republican al SVPM, Oleg Ciocoi.

Potrivit lui, Guvernul nu a luat în calcul nici argumentele vînătorilor şi pescarilor, și nici pe ale savanţilor Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AŞM) şi SVPM. El a menţionat că în proiectul de hotărîre al Guvernului cu privire la desfăşurarea sezonului de vînătoare pentru 2015-2016 există o serie de neclarităţi, lipsesc argumentele ştiinţifice.

"Toate acestea vorbesc despre necunoaşterea specificului şi practicii din domeniu, care ar conduce la agravarea situaţiei în gestionarea gospodăriei cinegetice din republică. Deoarece componenţa numerică a vulpilor depăşeşte indicele optim de zece ori, decizia de a limita sezonul de vînătoare pînă la 28 februarie este nefondată şi poate duce la urmări serioase. Inclusiv este posibilă creşterea cazurilor de rabie la vulpi şi consecinţe neplăcute pentru populaţia de animale domestice şi sălbatice. Propunem să fie modificat documentul, pentru a permite vînatul vulpilor din 15 august 2015 pînă pe 28 aprilie 2016", a spus Ciocoi.

El, de asemenea, a propus excluderea din proiectul Hotărîrii de guvern faptul că vînătoarea este permisă doar în zilele de sîmbătă şi duminică. În opinia conducerii SVPM, vînătorul singur trebuie să aleagă ziua.

"Ministerul Mediului a propus interzicerea vînătorii la păsările acvatice, făcînd trimitere la directivele de protejare a păsărilor sălbatice. Vreau să menţionez că în directivă nu se vorbeşte despre interdicţia de a vîna, ci doar despre regulile de desfăşurare. Potrivit datelor Fondului mondial pentru natură, populaţia de păsări acvatice a crescut şi nu există pericol de dispariţie a unor asemenea specii ca raţa mare, raţa lingurar, raţa pestriţă şi altele. De asemenea, nu este clar de ce s-a interzis categoric vînatul lişiţei şi găinuşei de baltă, al căror număr creşte în fiecare an", a menţionat Oleg Ciocoi.

Profesorul Institutului de Zoologie din cadrul AŞM Andrei Munteanu consideră că "interdicţia de a vîna iepuri va duce la consecinţe negative".

"Aceasta va duce la dezvoltarea braconajului, creşterii numărului de prădători, care vor ataca nu doar iepuri, dar şi animale domestice. Vînatul iepurilor trebuie permisă cu condiţia recoltării în continuare a prădătorilor, consolidarea pazei spaţiilor cinegetice şi crearea «zonelor de linişte» pentru vînătoare pe cel puţin 20% din terenuri", a subliniat savantul.

Reprezentanţii SVPM au îndemnat autorităţile să convoace o şedinţă specială cu participarea reprezentanţilor societăţii vînătorilor şi pescarilor, experţilor, savanţilor AŞM, specialiştilor Ministerului Mediului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?